Titu Bojin a declarat, marti, ca a fost felicitat pentru victoria sa de presedintele PDL, principalul sau contracandidat la presedintia CJT, Constantin Ostaficiuc. Cu toate acestea, Bojin s-a declarat uimit cand a aflat ca PDL Timis a cerut renumararea voturilor.
„M-a sunat domnul Ostaficiuc, m-a felicitat. Era normal. Oameni de asemenea nivel nu se pune problema, dar ma surprinde atitudinea de azi„, a spus Bojin.
Intre timp, USL se pregateste, miercuri, sa stabileasca persoanele care vor ocupa functiile de viceprimari si vicepresedinti ai CJT.
„Am aprobat intr-o sedinta inaintea campaniei, persoanele care vor ocupa cele doua functii si anume Adam Craciunescu caruia ii dorim succes pe calea care a luat-o, la CJT (Craciunescu a fost numit sef la Romsilva- n.r.) si Sorin Grindeanu la functia de viceprimar„, a declarat Bojin.
In privinta aliantelor administrative pentru Consiliul Local si Consiliul Judetean, Bojin nu a exclus nicio colaborare, exceptie facand PDL.