Dan Negru
M-a bucurat si intristat scrisoarea pe care i-a trimis-o Fanus Neagu acum vreo 10 zile lui Ovidiu Ioanitoaia… De pe un pat de spital, despre fotbal… Candva, demult, am stat lipit de un perete privindu-l si ascultandu-l intr-o discutie. Doar priveam si ascultam…Eram la cativa pasi de el si eram captivat de frazele in care invaluia fotbalul romanesc… Se vorbea despre Craiova, Steaua…
„Draga Ovidiu Ioanitoaia, sambata trecuta m-am ascultat recitand, la TVR 1, poemul in proza pe care l-am inchinat, in urma cu un sfert de veac, jucatorilor echipei Steaua, cand aceasta a devenit Campioana Europei.
Ploua ca o lunga aducere aminte. Altcandva, cand rosteam numele echipei Steaua sau al Universitatii Craiova, al Rapidului sau al lui Dinamo, simteam un tremur in voce ca atunci cand rostesc numele raului Olt, si sufletul meu se tulbura si ingenuncheaza, fiindca Oltul e o pajura albastra, ridicandu-se din muntii asezati pe iazuri de aur, de sare si de fulgere ai Romaniei (cred cu inima ca in izvoarele lui si-au spalat fata si si-au sfintit sceptrul toti voievozii acestui pamant) ca sa se arunce, incarcat de aroma brazilor, a ierburilor sau a lemnului schimbat in pridvor sau arcuit in poduri, in Dunarea larga pe care plutesc diligente trase de pescarusi si privighetori de apa. Asa simteam ca trebuie sa pun in cantec, pe vremea aceea, numele Stelei, Universitatii, Rapidului.
Astazi, in culcusul acestor formatii ploua cu oua de broasca. Tutunul din cheseaua maresalilor fotbalului s-a umezit si s-a schimbat in iarba rupta ca sa se astearna sub somnul miilor si miilor de spectatori, tradati de nenoroc sau de niste vrajitori cu buza cazuta. Melancolia s-a risipit in dantele vechi. Fotbalul romanesc, cel pe care eu l-am cantat vreme de aproape 40 de ani, e astazi un fumator de pipa stinsa. Ne-am scuturat de toate farmecele in care pluteam, nu mai cunoastem noaptea citirii zodiilor, si sabia vinului vesnic scanteietoare nu mai e de o stea si de un rasarit cu nadejdile si asteptarile noastre. Toate cartierele scartaie sub vantul saraciei. Onoarea sportului – ce vorba trista -, amarata turturea, a luat calea pamantului. Gandeste-te cu ce bucurie ne intampina luna mai, cea plina de maci rosii si de lumina lampilor in sarbatoare, de ramuri de iasomie si podisuri de liliac. Acum zici Steaua, Universitatea Craiova, Rapid, Dinamo si faci doi pasi indarat. Trecem cu totii pe sub un cer de crizanteme negre si prin duminicile nimanui.
Nici o ramura de merisor. Toate mierlele au glas de lut si ochi de margaritare stinse. Regele e gol si cu casa sparta. Langa gara a inflorit mangalul, in Ghencea si pe Dinamo intinzi destul pe sub usa, increzator si bronzat, si dai numai de carlige de sarma. Fotbalul romanesc umbla cu ulciorul spart, cu umerii cazuti si se tot duce prin mireasma tacerii. Nu mai vezi pe nici o scafarlie zulufi de capsunica, drept pentru care eu, unul, mi-am retras luna din toate livezile cu echipe in A. Dar ce durere traim in duminicile noastre pustii!”