Opinia Timisoarei

Bolnavii de reumatism din Timis sunt tratati intr-un centru de perfuzii modernizat la Clinica de Reumatologie a Municipalului

Pacientii cu afectiuni reumatice grave au acum o noua sansa la tratament de specialitate! S-au investit 15.000 de euro in modernizarea centrului de perfuzii inaugurat in 2006 de prof. dr. Dan Ioan Nemes, coordonatorul clinicii.

Este vorba de doua saloane cu cate doua paturi si trei centre de studii pentru rezidenti, iar banii s-au obtinut printr-un program national  al Companiei farmaceutice Merck Sharp & Dohme, lider mondial in industria sanatatii, derulat prin Casa de Asigurari de Sanatate. Acesta este singurul centru de acest fel din vestul tarii, care are statut de centru de zi si functioneaza in cadrul Clinicii de Balneofizioterapie de pe strada Loga, din Timisoara.

Numarul pacientilor care se vor bucura de acest centru se ridica anual la 1500, iar investitia era necesara mai ales ca bolile reumatismale ocupa un loc important in ceea ce priveste cauzele mortalitatii din Romania, iar afectiunile sunt complexe si variate.

Prof. dr. Dan Ioan Nemes spune ca aici se vor face tratamente biologice, dupa ce au fost facute deja cele clasice. Poliartrita reumatoida, spondiloza anchilozata sau psoriazisul sunt doar cateva dintre bolile tratate in noile saloane. Clinca are in evidente bolnavi de reumatism de varste foarte fragede pana la batrani de 80 ani.

Medicii de specialitate reumatologie şi recuperare sunt singurii care pot prescrie acest tratament.  „Acest gen de tratament influenteaza viata pacientului. Centrul nostru de perfuzii cuprinde si spitalizare de zi, paturi unde pacientul se poate monitoriza. Este singurul Centru de excelenta in terapia bolilor reumatismale din vestul tarii. Reumatologia din Timisoara a făcut un pas important”, spune prof. Nemes.

Substantele perfuzabile sunt scumpe, astfel ca, un neasigurat, pentru un tratament complet, ar trebui sa plateasca 1000 de euro pe luna in acest centru.

FOTO: Dariana Dragos

Exit mobile version