Opinia Timisoarei

Bordurile dintre sensuri, de la scuaruri si giratii, vor disparea? Viceprimarul Timisoarei Traian Stoia vrea sa le scoata pentru ca au devenit adevarate capcane pentru soferi

TIMISOARA. Initiativa pentru schimbarea delimitarilor rutiere de pe strazile din Timisoara! Bordurile, care marcheaza scuarurile si giratiile, vor fi inlocuite cu alte dispozitive sau chiar desfiintate, anunta viceprimarul Traian Stoia. Acesta sustine ca soferii reclama tot mai des ca bordurile sunt adevarate capcane din cauza ca fie sunt prea inalte, fie se confunda cu drumul, fiind putin vizibile, ori, in unele cazuri, fiind nesemnalizate corespunzator.


Conform normelor rutiere, bordurile stradale sunt folosite pentru delimitarea carosabilului si consolidarea marginilor strazilor, si pentru marcarea cailor de acces. In cazul scuarurilor, semi-giratiilor sau giratiilor, bordurile sunt greu de ocolit si chiar pot duce la producerea unor accidente.

Viceprimarul Traian Stoia a dispus formarea unei comisii cu reprezentanti din Primarie si de la Politie care sa intocmeasca cat mai grabnic un proiect in acest sens.

In cazul scuarurilor cu spatiu verde pozitionate inadecvat sau considerate ineficiente, comisia va decide desfiintarea lor, in compensare Primaria atribuind Directiei de Mediu un teren de 5000 de mp pentru amenajarea unui parc in zona strazii Ion Ionescu de la Brad, spune Traian Stoia.

Exit mobile version