TIMISOARA. Cum activitate nu este, pentru ca Primaria si RATT n-au reusit sa porneasca mult trambitatul transport in comun pe Bega cu vaporase, in statiile amenajate pe malurile canalului s-au aciuat boschetarii.
opiniatimisoarei.ro va arata in urma cu cateva saptamani ca oamenii strazii si-au gasit adapost la pontonul din zona Badea Cartan, unde dorm si fac scandal si mizerie, iar pentru a nu-i deranja lumina peste noapte, au demontat si neoanele din statie.
Ei bine, acestia nu doar ca n-au fost intrebati de sanatate de catre politistii locali, ci au ajuns sa-si si ‘mobileze’ culcusul, intrucat e mai greu de impartit o banca de lemn. De curand a aparut si un fotoliu confortabil. Sta marturie o imagine surprinsa chiar de sistemul video de supraveghere din zona, postata pe Forumul RATT, in care un barbat doarme linistit langa niste sticle.