TIMISOARA. Campania de donare de sange „O picatura pentru viata”, organizata de Universitatea Politehnica Timisoara in colaborare cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguina Timisoara in perioada 13 – 17 noiembrire, incheie seria de manifestari din Saptamana Politehnicii, ce a marcat implinirea a 97 de ani de existenta a UPT.
Potrivit organizatorilor, Facultatea de stiinte ale Comunicarii din cadrul Universitatii Politehnica Timisoara, la finalul campaniei, peste 120 de persoane, studenti si cadre didactice, au donat peste 50 de litri de sange.
Organizatorii si-au asumat si misiunea de a informa populatia cu privire la importanta existentei unei rezerve de sange in spitalele din judetul nostru, cat de a-i constientizarea si sensibiliza pe studenti asupra actului de donare de sange. Este necesar sa se inteleaga ca acest produs biologic nu are un pret, iar daruirea lui, prin actul donarii, vine in sprijinul sistemului medical, in vederea salvarii multor vieti omenesti.
„Multumim studentilor pentru gestul lor altruist. Actiunea a reprezentat un succes in special prin prisma faptului ca studentii au constientizat faptul ca prin actul de donare de sange ajutam pacientii din spitale. Din sangele unui donator se pot ajuta trei persoane si astfel se pot salva trei vieti. Actele de donare de sange ar trebui sa continue si in afara acestor campanii, dat fiind faptul ca rezerva existenta la acest moment este mult sub necesar”, a precizat doamna dr. Rodica Lighezan, directorul Centrului Regional de Transfuzie Sanguina Timisoara.