Presedintele PSD Liviu Dragnea face precizari despre salariile din Romania, dupa ce functionarii publici s-au plans de faptul ca vor avea salarii scazute din cauza transferului contributiilor de la angajator la angajat.
Intrebat de jurnalisti daca i se pare normal ca bugetarii sa se confrunte cu taieri de salarii, in timp ce parlamentarii castiga mai mult, Dragnea a evitat sa dea un raspuns clar. In schimb, a confirmat faptul ca cei mai multi parlamentari vor avea salarii marite.
”La Parlament? Din ce am vorbit cu doamna secretar general, din toti cei care primesc salarii de aici, se pare ca la 3 % nu sunt cresteri, sunt foarte mici scaderi. La 97 % sunt cresteri.” – a spus Dragnea.
El a adaugat ca inca nu si-a verificat cardul pentru a putea spune cu cat i-a crescut salariul in luna ianuarie.
Reactia sa vine la scurt timp dupa ce Sebastian Oprescu, presedintele Sindicatului National al Functionarilor Publici, a declarat pentru Hotnews ca aproximativ 22.000 de angajati din administratia publica centrala vor avea salariile scazute, cu pana la 30% – 40%, unele ajungand sa fie chiar si cu 4.000- 5.000 lei mai reduse.
Recent, ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, a admis ca in cazul unor bugetari salariile vor scadea cu procente intre 10 si 40 la suta – cea mai mare scadere fiind in cazul presedintelui Romaniei.
Pe de alta parte, intr-un interviu pentru stirile ProTV, ministrul Muncii a declarat ca vor fi salarii mai mici doar pentru 3% dintre bugetari, dar ca vor fi triplate pentru medici.
Cine sunt bugetarii cu salariile scazute
In Romania sunt peste 1,2 milioane de angajaţi la stat – conform Ministerului Finantelor – iar 3% dintre ei au primit o suma mai mica din aceasta luna. Bani mai putini sau deloc au si cei din invatamant, care nu au norme intregi – desi Ministrul Muncii Lia Olguta Vasilescu, le-a dat garanţii ca nu le vor scadea salariile. ″Nu au de ce sa scada salariile din invatamant. Este vorba despre angajati la part-time, care trebuie sa-si plateasca salariile la nivelul salariului minim pe economie″, spunea ministrul vineri.
Si politistii sunt nemulţumiţi pentru ca le-a fost taiat indemnizaţia de 40% din salariul de baza pentru fiecare ora de interventie la domiciliu adica atunci cand stau acasa, dar la dispozitie daca se intampla ceva. 5000 dintre acestia au semnat o petitie in semn de protest si cer sa nu mai fie obligati sa intervina in timpul liber, daca tot nu mai sunt platiţi.
Si personalul auxiliar de specialitate din cadrul instantelor se plange ca salariile celor cu vechime mai mare de 15 ani au scazut cu 500 de lei.
Dascalii sustin si ei ca primesc mai putini bani si ca veniturile le-ar fi scazut dupa modificarea Codului Fiscal.
Sursa foto: romaniajournal.ro