TIMISOARA. S-au calcat in picioare! Cateva mii de elevi, insotiti de parinti si profesori, au trecut pragul unuia dintre cele mai asteptate evenimente, in fiecare an, la Timisoara: „Targul Liceelor Timisene”, tinut miercuri la Casa Tineretului.
Copiii, elevi de clasa a VII-a si a VIII-a, au venit sa consulte ofertele educationale ale liceelor pentru a stii ce decizie sa ia la finele gimnaziului, iar reprezentantii colegiilor si liceelor au facut tot ce le-a stat in putinta sa le retina cat mai mult atentia. Ce de la Industrie alimentara n-au mai prididit cu facutul gogosilor, cei de la silvicultura au adus pasari si animale impaiate, iar altii au facut demonstratii de tuns si coafat.
41 de licee si colegii au avut standurile instalate pe holurile Casei Tineretului si fiecare scoala a aratat ce are mai bun de oferit. Elevii si profesorii au dat informatii legate de numarul de clase, profile, calificari dupa absolvire si alte detalii ce tin de infrastructura si au impartit pliante si brosuri.
„Reprezentantii liceelor din Timisoara s-au mobilizat fantastic. In doar doua ore, inainte ca portile targului sa se deschida, si-au aranjat standurile si si-au pregatit pliantele cu informatii. Incercam sa punem accent pe oferta educationala a fiecarui liceu in parte, pe ce au de oferit absolventilor de clasa a VIII-a. Multi dintre elevi vin aici sa socializeze, sa se intalneasca si cu alti elevi de la alte scoli. De obicei, vin tintiti pe 4-5 licee pe care vor sa le viziteze. Acestia au fost programati pe ore. Asteptam sa vina in jur de 3000-4000 de elevi pana la inchiderea targului. Avem concursuri pentru licee. In urma unui feedback oferit de elevi, rezultat in urma completarii unor chestionare, facem un clasament si dam premii. Intrebarile sunt bazate pe cel mai original stand, pe cum si-au prezentat oferta reprezentantii fiecarui liceu, cat de comunicativi au fost, cum a fost calitatea informatiilor primite”, a afirmat Simona Jugariu, director al Centrului Judetean de Resurse si Asistenta Educationala Timis.
Printre liceele care au fost la targ s-au numarat Colegiul Tehnic Emanuil Ungureanu, Colegiul National Ana Aslan, Colegiul National Banatean, Colegiul National de Arta Ion Vidu, Colegiul Silvic „Casa Verde”, Colegiul Tehnic Henri Coanda, Colegiul Tehnic Ion Mincu, Liceul Ioan Slavici sau Liceul Pedagogic Carmen Sylva.
„Suntem aici pentru ca vrem sa promovam liceul nostru. De asemenesa, dorim sa aducem la cunostinta elevilor de clasa a VIII-a inceperea cursurilor gratuite la limbile franceza, italiana si spaniola pentru ca noi avem sectii bilingve si in aceste sectii, elevii sunt nevoiti sa sustina un test de limba. Intotdeauna, miercuri vor fi cursurile de limba franceza de la ora 17:00, joia cursurile de italiana de la aceeasi ora, iar vineri au loc cursurile de spaniola. Noi asteptam elevii cu drag, nu trebuie sa le fie frica de acest test”, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Ioana Tanase, profesor de limba spaniola la Liceul Calderon din Timisoara.
„Colegiul Banatean, fiind un liceu cu profil teoretic, in oferta noastra educationala se regasesc cele doua profile: real si uman. La profilul real avem doua clase de Matematica-Informatica, respectiv doua clase de Stiinte ale Naturii. Recomandam elevilor care vor sa se faca informaticieni sa mearga la Mate-Info, la fel cum le recomandam celor care vor sa fie medici, sa opteze pentru Stiinte ale Naturii. La profilul uman avem doua specializari: Stiinte Sociale, axate pe studiul psihologiei, logicii, istoriei si profilul de Filologie – axat pe limbi straine”, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Sorin Ionescu, directorul Colegiului Banatean.
„Liceul Silvic are un stand pus la punct si vrem sa atragem cat mai multi elevi. Asteptam copiii sa vina cu drag, le oferim si cate o planta. E prima data cand le oferim un arbust ca sa aiba o amintire de la noi. Standul este bine pus la punct. Avem si un ras pe care l-am adus pentru a atrage copiii”, ne-a spus Victor Alstani, profesor inginer la Silvic.
„Oferta liceului Carmen Sylva este variata. Avem in cadrul liceului filiera vocationala-pedagogica, filiera vocationala-teologica, profil de Matematica-Informatica si Stiinte ale Naturii. In plus, avem specializarea Filologie-limba Engleza. Directorii impreuna cu profesorii si parintii din asociatia liceului formeaza o echipa puternica care incurajeaza si ajuta la dezvoltarea actului educational. Suntem in topul primelor 100 de licee din tara. In cadrul sectiei de Filologie avem o sectie vocational-teologica. De asemenea, avem activitati extrascolare deosebite in care sunt implicati toti elevii din scoala. Ne bucuram foarte mult ca parintii, elevii si profesorii reusesc sa lucreze si sa faca totul pentru a ajuta ca actul educational sa fie unul de calitate”, a precizat pentru opiniatimisoarei.ro Anisoara Ioana, profesor de Religie.
„Ca in fiecare an, cu aceasta ocazie, incercam sa popularizam ceea ce este mai reprezentativ, mai bun pentru copiii nostri. Anul acesta, pentru 2015-2016, avem in oferta educationala 5 clase de a IX-a liceu, din care patru cu profil de industrie alimentara, dar si o clasa de invatamant profesional de domeniul industrie alimentara cu specializarea brutar, patiser, preparator produse fainoase. Incercam sa surprindem in mod placut elevii scotand in evidenta o mica parte din activitatea pe care au liceenii nostri”, ne-a spus Andreea Muntean, directorul Liceului Tehnologic de Industrie Alimentara.
Elevii s-au aratat foarte incantati de ofertele liceelor, iar multi dintre ei stiu deja incontro se vor indrepta incepand de anul viitor, imediat dupa absolvire.
„Intentionez sa ma indrept spre Banatean. Imi place mult Informatica, iar profilul pe care il pun la dispozitie este unul care ma poate ajuta sa ma dezvolt foarte mult pe viitor in acest domeniu”, ne-a spus un elev de clasa a VIII-a.
„Tatal meu este padurar, de aceea vreau sa o iau in aceeasi directie ca si el. O sa merg la Liceul Silvic. Le-am cerut detalii la stand si mi-am adunat toate informatiile care ma interesau”, ne-a declarat un alt elev.