Cu alte cuvinte, pe buzele tuturor sta intrebarea: cine vine sef?
De astfel de zvarcoliri interne, temeri si urmari pe linie ierarhica nu scapa nici Inspectoratul Judetean de Politie. La colt de strada, prin birouri sau in misiuni, politistii discuta mai soptit sau mai vocal de schimbarea ce va sa vie. Mai precis cine ii va lua scaunul lui Gheorghe Popescu? Pe cine are USL in vizor sa aseze in fotoliul de inspector sef? Ei bine, se discuta de tot felul de variante. Doua dintre ele, sustin surse din sanul Uniunii Social Liberale timisene, ar fi cele mai… analizate. Una il da drept „castigator” pe Gheorghe Moldovan, comisar sef cu peste 25 de ani de cariera, din care majoritatea in functii de conducere. Momentan, Moldovan tine fraiele Biroului Drumuri Nationale si Europene din cadrul Serviciului Politiei Rutiere.
Un alt nume, la fel de vehiculat, spun sursele bine conspirate in USL Timis, este cel al unui alt rutierist, nu insa la fel de celebru: Marcel Craciunescu, comisar si el la Circulatie.
Ramane de vazut pana la urma asupra caruia dintre cei doi se vor opri voturile pesediste si liberale. Ca doara va fi nevoie de consens pentru un portofoliu atat de important ca acel al IPJ Timis.
Nume grele se discuta si pentru functiile de adjuncti, iar lupta se anunta ascutita in USL.
Este de asteptat ca „numirile” sa devina oficiale in saptamanile care urmeaza.
Ramaneti in continuare pe www.opiniatimisoarei.ro, pentru ca va vom dezvalui si alti posibil candidati pentru sefia unor institutii, unde zilele acestea tensiunea este maxima!