Cel mai scump sortiment de benzina de la Rompetrol, ALTO 101, a ajuns sa coste 6,58 de lei pe litru, iar benzina EFIX 95 costa 5,94 lei pe litru.
„Pe fondul evolutiei recente a cotatiilor internationale la benzina si motorina, grupul Rompetrol este nevoit sa mareasca pretul la benzina cu 0,14 Ron/litru, TVA inclus. Aceasta crestere a pretului este, de fapt, o masura de corelare a pretului benzinei practicat de companie, cu evolutia din ultima perioada a cotatiei la benzina. In ultimile 30 de zile, cotatia internationala a benzinei a crescut cu 40,7 USD/tona fata de media ultimilor 30 de zile, iar cea a motorinei a scazut cu 19,9USD/tona fata de aceeasi perioada”, argumenteaza reprezentantii Rompetrol.
O veste buna pentru posesorii de motoare diesel si GPL
O veste buna pentru soferii cu masini pe motorina: sortimentele de carburanti diesel de la Rompetrol nu au fost scumpite, inca. Astfel, un litru EFIX Diesel costa tot 5,94 lei, iar cel Diesel ALTO 55 costa 6,24 lei, precizeaza informatiiauto.ro.
Preturile carburantilor sunt exprimate in RON/litru si pot varia cu +/- 5% fata de valorile medii.
Litrul de GPL s-a ieftinit in benzinariile Lukoil, sortimentul de carburant cel mai ieftin de pe piata ajungand astfel la un pret de la 3,17 lei, la 3,13 lei.