TIMISOARA. Politistii timiseni sarbatoresc 194 de ani de la infiintarea Politiei Romane, iar cu aceasta ocazie, vor fi organizare o serie de activitati. Timisorenii sunt asteptati cu mic, cu mare, la Inspectoratul de Politie Timis, unde vor putea asista la demostratii de dresaj cu cainii politisti, la o prezentare de echipamente sau exercitii de lupta si interventie executate de catre luptatorii Serviciului Pentru Actiuni Speciale.
„Persoanele care doresc sa ne fie alaturi sunt asteptate, vineri, 25 martie, incepand cu ora 10, la sediul Inspectoratului de Politie Judetean Timis, unde pot asista la programul oferit de politisti: prezentarea unor elemente de tehnica si dotare (scutere, motociclete, autoturisme si autoutilitare, armament, etc.); executarea unor demonstratii de dresaj si interventie de catre conductori si cainii din dotare; executarea unor demonstratii de lupta si interventie de catre luptatorii Serviciului Pentru Actiuni Speciale”, transmit reprezentantii IPJ Timis.
Cu ocazia Zilei Politiei, la Timisoara va fi organizata si o festivitate de premiere a politistilor cu rezultate deosebite si a celor care au castigat mai multe competitii sportive, organizate in cursul acestei saptamani.
Evenimentele organizate la Timisoara se vor desfasura vineri, de la ora 10.00, la sediul Inspectoratului de Politie Timis.
Data de 25 martie a fost desemnata Ziua Politiei Romane, iar data a fost aleasa pentru ca este legata de simbolul crestin al Bunei Vestiri, aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat si pe actualul drapel al Politiei Romane.