TIMIS. Batut cu salbaticie de doi indivizi, un tanar a ajuns in stare foarte grava la spital in Timisoara. Acesta a luat parte la o incaierare in comuna Traian Vuia dupa niste ore de betie.
Incidentul s-a petrecut in urma cu doua nopti in fata unui birt unde cei trei se cinstisera pana tarziu. La miezul noptii, alcoolul le-a intunecat mintile, iar cei trei s-au luat la bataie.
Tanarul a fost lovit cu pumnii si cu picioarele, apoi izbit cu un par in cap, in piept si la nivelul abdomenului. Dupa ce incaierarea s-a incheiat, acesta a inceput sa se simta rau, iar spre dimineata a fost transportat cu salvarea la Timisoara. Viata acestuia e inca in pericol.
Anuntati, politistii din Faget au pornit in cautarea agresorilor, pe care i-au si prins la scurta vreme.
Procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Timis i-au retinut pentru 24 de ore pe atacatori si sunt cercetati acum pentru tentativa de omor si complicitate la tentativa de omor.
Risca ani grei de inchisoare.