Consilierul primarului, Sorin Dragoi, este de parere ca vom plati pretul gigacaloriei la jumatate. Dar asta abia peste 3-4 ani. Proiectul de retehnologizare a Colterm este in grafic. A fost finalizata deja prima etapa, iar cateva echipamente de la CET Sud functioneaza deja.
Odata cu finalizarea tuturor etapelor, la sfarsitul anului 2013, nivelul noxelor provenite de la CET-urile din Timisoara va scadea considerabil, anunta reprezentantii Colterm.
„Am promis ca vom reduce cu 25% pretul gigacaloriei. Aveam in vedere ca la distante mari de centrala, unde reteaua de transport este in stare proasta si pierderile sunt foarte ridicate, sa existe posibilitatea realizarii unei centrale insularizate, o centrala de cartier, care sa functioneze la parametri inalti, nu cu pierderi. Domnul director (n.r. Petrica Pampu, seful Colterm) are in calcul ca
In plus, reprezentantii Primariei au demarat deja licitatia pentru gasirea unui constructor care sa ridice mult asteptata fabrica de produs energie electrica si termica prin arderea deseurilor cu putere calorica. In plus, o firma austriaca vrea sa investeasca in capitala Banatului pentru realizarea unei „fabrici de ars paie care sa produca la un pret extraordinar de convenabil si energie electrica si energie termica”. [CODUL SAPTAMANII 26 noiembrie – 2 decembrie: 808]
„Le spunem investitorilor ca este interesant ceea ce doresc sa faca in Timisoara, sa contribuie la un plus de confort pentru cetateni, la dezvoltarea orasului, dar nu cumva sa vina cu poluare. Nu dam unda verde sa se realizeze astfel de obiective decat dupa ce vedem la fata locului (n.r. in alte tari), undeva unde exista astfel de fabrici”, a completat edilul sef al orasului.
Potrivit sefului Colterm, undeva in zona de nord a orasului se va amenaja o „insula unde parametrii regiei ar putea sa fie mai scazuti”.
„Partea de deseuri va aduce un 10% din consumul de energie termica al orasului si, daca se realizeaza si fabrica de ardere de paie si a altor produse aduse de pe camp, aceasta investitie ar putea sa aduca un 15% din consumul de energie termica. Ne-am putea baza pe 25%, care sa vina si pe alti combustibili decat ceea ce avem noi la dispozitie: gaz si carbune”, a declarat Petrica Pampu, seful regiei de termoficare.
Unul dintre consilierii primarului, Sorin Dragoi, spune ca se poarta deja discutii foarte avansate pentru inceperea unui proiect pilot pentru amenajarea unei centrale intr-un cartier al orasului. „Obtinem un 50% pret mai scazut pentru energia termica”, a spus Dragoi.
In ceea ce priveste datoriile Colterm, acestea au fost achitate in mare parte. Anul trecut, regia de termoficare trebuia sa primeasca aproximativ 80 de milioane de lei de la Guvern, pe subventiile din anii trecuti, bani care au venit in cele din urma, precizeaza Petrica Pampu, iar acum avea de primit o datorie uriasa de la Primaria Timisoara, achitata tot din bani de la Guvern. Reprezentantii societatii de termoficare spun ca vor face insa alte datorii, fiind nevoiti sa ia un imprumut pentru a achita carbunele achizitionat deja.
„Avem datorii care sunt in grafic, suntem ajutati sa ne revenim. Noi am avut o perioada putin mai dificila si acum ne ducem in sus si ne platim furnizorii. Va trebui sa facem si un imprumut pentru carbunele achizitionat”, a completat Pampu.
Primarul Timisoarei considera ca toate aceste proiecte vor fi realizate in aproximativ 3-4 ani, iar in anul 2013 vom avea deja o centrala de cartier functionala. Nu se stie momentan in ce cartier.
„In 2013, cu certitudine, un proiect pilot va fi functional. Nu stiu inca in ce cartier, i-am pus in contact pe cei care au propus acest proiect cu domnul director Pampu si se analizeaza mai multe variante. Toate proiectele necesita ani, in 3-4 ani, dupa parerea mea, majoritatea acestor proiecte vor fi finalizate”, a conchis Robu.
FOTO: Virgil Simonescu