Opinia Timisoarei

Camion incarcat cu nisip, rasturnat intre Timisoara si Sag, chiar in sensul giratoriu de la Real!

TIMISOARA. A facut o manevra brusca pentru a evita un accident si s-a trezit cu camionul rasturnat. Este patania unui sofer care venea dinspre Timisoara si se indrepta spre Sag transportand nisip.


Numai ce iesise din oras si  intrase in sensul giratoriu de la Real ca un alt conducator auto i-a taiat calea. Soferul camionului incarcat cu nisip a tras brusc de volan ca sa evite impactul si a pus frana. Camionul a intrat insa in balans si in cele din urma s-a rasturnat pe marginea drumului.

Rezervorul de motorina s-a spart, iar combustibilul s-a scurs pe soesea. O ambulanta l-a preluat pe sofer si l-a transportat la spital in Timisoara pentru investigatii. Din fericire, nu are rani grave.

Pompierii au venit si ei in mare graba la fata locului pentru a lua masuri ca nu cumva stratul de motorina revarsata pe sosea sa duca la producerea unor noi accidente. Acestia au luat din nisipul imprastiat din camion si l-au aruncat peste pelicula de motorina, pentru ca soferii care treceau prin sensul giratoriu sa nu derapeze.

Circulatia intre Timisoara si Sag nu a fost blocata din cauza camionului rastunrat.

Exit mobile version