Opinia Timisoarei

Campania de educatie ecologica ‘Ora Reciclarii’ derulata de RETIM si ADID Timis continua in Timisoara si judet. Noi actiuni programate luna viitoare. FOTO

TIMISOARA.  Campania de educație ecologică „Ora Reciclării”, derulată de RETIM și ADID Timiș, a ajuns în cel de-al treilea an consecutiv de activitate în școlile din Timișoara și din județ.

În luna aprilie, echipele de „educatori ecologici” au susținut lecții interactive în mai multe unități de învățământ, atât la nivel gimnazial, cât și liceal. Aproximativ 750 de elevi au aflat cum se face corect colectarea separată a deșeurilor și care sunt consecințele atunci când acestea sunt aruncate amestecat.

Elevii din clasele primare au participat la activități educative adaptate vârstei, folosind materiale vizuale și jocuri interactive pentru a învăța regulile de bază ale reciclării. Câțiva din colegii lor mai mari, liceeni, au avut ocazia să vadă cu ochii lor ce se întâmplă după ce deșeurile sunt colectate – în cadrul unei vizite ghidate la stația de sortare a RETIM. Aici, au asistat la procesul real de sortare și au înțeles cât de dificil devine reciclarea atunci când regulile de colectare nu sunt respectate de fiecare dintre noi.

Chiar dacă Săptămâna Verde s-a încheiat în majoritatea școlilor, campania „Ora Reciclării” merge mai departe. În luna mai, peste 900 de alți elevi vor beneficia de aceste sesiuni de informare ecologică, susținute în continuare de RETIM și ADID Timiș.

Ora Reciclării” își propune să cultive respectul față de comunitate și responsabilitatea individuală, începând cu cei mai tineri dintre noi. De la clasele primare până la liceu, campania promovează înțelegerea faptului că deșeurile sunt resurse valoroase ce pot fi reutilizate sau valorificate – dacă sunt colectate corect”, transmit reprezentanții RETIM.

Inițiat în anul 2022, programul a implicat până acum peste 5.000 de elevi și cadre didactice, consolidând activ educația ecologică în județul Timiș.

Exit mobile version