TIMISOARA. Biserica vrea sa impuna prin Constitutie o definitie clara a familiei, formata dintr-un barbat si o femeie. Iar pentru asta, reprezentantii clerului au inceput sa stranga semnaturi, la Timisoara. In acest fel, Biserica incearca interzicerea prin lege a casatoriilor dintre doua persoane de acelasi sex.
Preotii din intreaga tara au reactionat deja, si au inceput campania de strangere de semnaturi, pentru a introduce o astfel de lege. Unul dintre primii clerici care a reactionat a fost mitropolitul Banatului, Ioan Selejan.
„Pentru ca aceasta este traditia noastra crestina si nu numai. In Sfanta Scriptura, noi cei ce credem in Dumnezeu, asa am invatat si dorim ca neamul nostru romanesc sa ramana dupa traditia milenara si stramoseasca, a parintilor, a mosilor si stramosilor nostri….Peste 40.000 de semnaturi deja sunt in zona noastra, insa suntem la inceput” , a declarat IPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului.
Momentan, Constitutia Romaniei prevede ca o familie se poate intemeia prin liberul consimtamant intre soti, fara insa a fi mentionat genul celor doua persoane care isi unesc destinele.
Mitropolitul Banatului a declarat ca pentru această initiativa sunt necesare 500.000 de semnaturi, iar un referendum ar putea avea loc odata cu alegerile din acest an.
”Avem nevoie de 500.000 de semnaturi pentru demersul nostru. Oamenii sunt receptivi si semneaza. Sunt tabele pe care cei care le semneaza trebuie sa le completeze. Daca ne ajuta Dumnezeu, anul acesta avem doua randuri de alegeri si nu cred ca ar fi aaa o mare cheltuiala daca s-ar face referendumul odata cu aceste alegeri”, a mai declarat IPS Ioan Selejan.
Cei care doresc sa se alature demersului Bisericii Ortodoxe sunt indrumati sa se adreseze lacaselor de cult.