Anul scolar 2013-2014 are 36 de saptamani de cursuri, insumand 176 de zile lucratoare, si va fi impartit in doua semestre, potrivit unui ordin al ministrului Educatiei publicat in Monitorul Oficial.
Astfel, elevii se vor prezenta la cursuri pe 16 septembrie, iar vacanta de vara va incepe pe 21 iunie 2014.
In semestrul I se desfasoara cursuri de luni, 16 septembrie 2013, pana vineri, 20 decembrie 2013. in perioada 2 – 10 noiembrie 2013, clasele din invatamantul primar si grupele din invatamantul prescolar sunt in vacanta. Vacanta de iarna incepe sambata, 21 decembrie 2013, si se incheie duminica, 5 ianuarie 2014, iar cursurile in perioada luni, 6 ianuarie 2014 – vineri, 31 ianuarie 2014. Vacanta intersemestriala: sambata, 1 februarie 2014 – duminica, 9 februarie 2014.
In semestrul al II-lea cursurile incep luni, 10 februarie 2014, si se termina vineri, 11 aprilie 2014. Vacanta de primavara este in perioada sambata, 12 aprilie 2014 – marti, 22 aprilie 2014, iar cursurile miercuri, 23 aprilie 2014 – vineri, 20 iunie 2014. Vacanta de vara debuteaza sambata, 21 iunie 2014, si se va incheia duminica, 14 septembrie 2014.
Prin exceptie, pentru clasele terminale din invatamantul liceal, anul scolar are 37 de saptamani din care durata cursurilor este de 33 de saptamani, patru saptamani fiind dedicate desfasurarii examenului national de Bacalaureat. Cursurile claselor terminale se incheie in data de 30 mai 2014.
De asemenea, pentru clasa a VIII-a, anul scolar are 36 de saptamani din care durata cursurilor este de 35 de saptamani, o saptamana fiind dedicata desfasurarii evaluarii nationale. Cursurile claselor a VIII-a se incheie in data de 13 iunie 2014.
Pentru clasele din invatamantul liceal – filiera tehnologica, cu exceptia claselor terminale, si pentru clasele din invatamantul profesional de 2 ani durata cursurilor este cea stabilita prin planurile-cadru de invatamant in vigoare.
Pentru invatamantul special – clasele a IX-a-a XI-a, ciclul inferior al liceului, filiera tehnologica, durata cursurilor este de 37 de saptamani, insumand 181 de zile, iar stagiile de pregatire practica pentru care au optat absolventii ciclului inferior al liceului, filiera tehnologica, cuprind 720 de ore care se desfasoara in perioada propusa de unitatea de invatamant organizatoare si aprobata de inspectoratul scolar, conform structurii anului scolar, cu respectarea vacantelor.
In ceea ce priveste invatamantul postliceal (scoala postliceala si scoala de maistri), durata cursurilor este cea stabilita prin planurile-cadru de invatamant in vigoare.
Potrivit ordinului, in zilele libere prevazute de lege nu se organizeaza cursuri.
De asemenea, unitatile de invatamant si inspectoratele scolare vor marca prin manifestari specifice ziua de 5 octombrie – Ziua internationala a educatiei si 5 iunie – Ziua invatatorului, conform planificarilor existente la nivelul fiecarei unitati de invatamant preuniversitar.
Saptamana 7 – 11 aprilie 2014 din semestrul al doilea este dedicata activitatilor extracurriculare si extrascolare, in cadrul programului ‘Scoala altfel: Sa stii mai multe, sa fii mai bun!”, avand un orar specific.
Tezele din semestrul I al anului scolar 2013-2014 se sustin, de regula, pana la data de 20 decembrie 2013, iar cele din semestrul al II-lea pana la data de 23 mai 2014, se arata in document.
In situatii deosebite, bine fundamentate, in functie de conditiile climaterice locale speciale si de specificul scolii, inspectoratele scolare pot aproba, la cererea conducerii unitatilor de invatamant, modificari ale structurii anului scolar stabilite prin acest ordin. Solicitarea de modificare a structurii anului scolar se face dupa consultarea consiliului reprezentativ al parintilor din unitatea/unitatile de invatamant respectiva/respective.
Aprobarea modificarii structurii anului scolar se acorda in conditiile asigurarii unui numar de zile de cursuri cel putin egal cu cel stabilit, precum si a posibilitatii ca toti elevii sa participe, fara restrictii, la examenele si evaluarile nationale: evaluarea nationala a absolventilor clasei a VIII-a, examenul de Bacalaureat, examenele de certificare a competentelor profesionale, examenele de atestare a competentelor, examenele de absolvire.
Calendarul examenelor/evaluarilor nationale, al examenelor de absolvire, respectiv de certificare/atestare a competentelor profesionale/a competentelor, precum si calendarul admiterii in clasa a IX-a se aproba prin ordine distincte ale ministrului Educatiei Nationale.