TIMISOARA. Muncitorii care lucreaza la reabilitarea strazii Stefan cel Mare au reusit sa monteze, in sfarsit, linia de tramvai. Mai au de lucru insa pana cand sa revina mijloacele pe sine pe traseu. Potrivit reprezentantilor primariei Timisoara, linia trebuie consolidata.
Vorbim despre tronsonul de drum aflat in reabilitare cu fonduri europene, intre strazile Stefan O. Iosif si intersectia cu 1 Decembrie.
„A fost pozitionata linia de cale ferata si urmeaza ca din 10 noiembrie sa se faca si betonarea de consolidare si probabil ca peste putina vreme, si aici depinde de meteo, sa repunem in functiune tramvaiul pe acest traseu. In mod normal, in 3 saptamani, daca sunt conditii bune, cam spre sfarsitul lunii noiembrie, inceputul lunii decembrie, hai sa fie de Sfantul Nicolae, cel tarziu, sa putem avea tramvaie din nou functionale pe acel traseu”, ne-au declarat reprezentantii Primariei Timisoara.
Potrivit autoritatilor locale, firma care se ocupa de reabilitarea strazii s-a dovedit a fi una serioasa. Au uitat insa de incidentul in care au daramat fatada unei case aflata pe Stefan cel Mare, dupa ce au sapat foarte aproape de fundatia cladirii cu un excavator. In prezent se lucreaza la retelele de utilitati, care au fost introduse in subteran, pe trotuar.
„Pana la venirea iernii terminam tot. De indata ce finalizam linia de tramvai, dam drumul tramvaiului. Intre timp se vor face ultimele operatii la carosabil si trotuare si vom da drumul traficului”, au mai spus reprezentantii primariei.
5,5 milioane de euro investeste Primaria Timisoara pentru reabilitarea strazii Stefan cel Mare, din care 4,4 milioane vin de la Uniunea Europeana, bani pe care nu-i mai dam inapoi. Lucrarile sunt executate de firma Porr Construct si trebuie sa fie gata in 9 luni de la semnarea contractului. Lucrarile au inceput in luna aprilie a acestui an, iar daca tinem cont si de iarna, atunci abia in primavara se va putea circula civilizat in zona. Autoritatile locale sustin insa ca in iarna se redeschide strada.
Vor fi 4 benzi de circulatie, cate 2 pe sens, trotuare noi, piste de biciclete si spatii verzi noi. Vor fi si lucrari in subteran, pentru alimentarea cu apa, canalizare, retele termice, dar si lucrari de iluminat public.
CITESTE SI: Liber la circulat pe o parte din strada Stefan cel Mare. Cand se inchide de tot santierul?