O decizie in privinta redeschiderii mall-urilor va fi luata de autoritati cu 3-4 zile inainte de data de 15 iunie si se va fundamenta pe evaluarea Institutului National de Sanatate Publica si a Consiliului Stiintific de suport care functioneaza alaturi de Comitetul National pentru Situatii de Urgenta, a anuntat vineri premierul Ludovic Orban.
„Noi am gândit un plan de relaxare in pasi, din 15 in 15 zile, pe baza evaluarilor facute de specialisti in functie de riscul epidemiologic aferent fiecarui tip ce activitate. Sigur ca este posibila si ca ne dorim, incetul cu incetul, reluarea tuturor activitatilor, deocamdata este prematur sa spunem 100%. Avem in vedere si acest lucru, sa deschidem mall-urile, sa deschidem si alte activitati, dar numai dupa o evaluare care va fi facuta cu 3-4 zile inainte de data de 15 iunie vom lua o decizie. Decizia se va fundamenta pe evaluarea Consiliului stiintific de suport care functioneaza alaturi de Comitetul National pentru Situatii de Urgenta, va fi luata in functie de evaluarile INSP si in functie de pozitiile de la nivelul comisiei anti-COVID care functioneaza la Ministerului Sanatatii„, a declarat Orban, intrebat fiind daca mall-urile vor fi redeschise dupa data de 15 iunie.
El a adaugat ca Guvernul isi doreste sa ia „decizii cât mai rapide”, dar „asta depinde de evolutia epidemiei”.