TIMISOARA. Pregatirile pentru Targul de Craciun din acest an incep de la finalul lunii octombrie la Timisoara. Comerciantii interesati sa isi expuna marfa pe tarabele ce vor strajui Piata de sarbatori sunt asteptati sa depuna cererile de autorizare.
Targul de Craciun din acest an se va desfasura in perioada 1 decembrie 2016 – 8 ianuarie 2017, iar casutele vor fi expuse in trei locatii din oras: in Piata Victoriei, pe platoul din fata Parcului Copiilor, dar si in piateta din fata Scolii Generale numarul 30 din zona Soarelui.
Expozantii interesati de participarea la Targul de Craciun vor trebui sa depuna, in intervalul 24 octombrie – 4 noiembrie 2016, la Casa de Cultura a Municipiului Timisoara, str. Miron Costin nr. 2 (orar: luni – vineri 11.00 – 15.00), urmatoarele documente:
formular (word) de participare la Targul de Craciun
CD cu poze si lista produselor comercializate
copie xerox dupa actele firmei
certificat de calitate sau orice alt document care atesta calitatea si specificul produselor comercializate
copie contract de colectare uleiuri si grasimi alimentare uzate, incheiat cu un operator economic specializat
copie contract de colectarea si evacuarea a deseurilor, incheiat pe perioada targului cu o societate specializata
De asemenea, expozantii care comercializeaza produse alimentare au nevoie de avizul prealabil al Directiei Sanitar Veterinare.
Totodata, pentru buna functionare a activitatii, trebuie precizate detaliile referitoare la logistica necesara (curent electric, apa si altele).
In urma selectiei, vor fi admise cele mai bune dosare inscrise, astfel incat oferta targului sa fie cat mai atractiva și mai diversificata.
CITESTE SI: S-au pus in capul studentilor, la Timisoara! A fost jale in caminele din Complex! Ce au facut politistii?