TIMISOARA. Desi la inceputul anului scolar anuntau cu surle si trambite finalizarea lucrarilor la cateva dintre cele mai importante scoli din Timisoara, autoritatile si-au dat seama ca, cel mai probabil, copiii nu se vor intoarce in clasele lor prea curand.
Acum, desi li s-a solicitat un punct de vedere cu privire la stadiul lucrarilor in scolile de elita din oras, autoritatile locale au ales sa prezinte doar un raport cu stadiul in care se afla lucrarile, fara sa estimeze daca acestea vor fi finalizate sau nu la timp.
La Liceul Nikolaus Lenau, lucrarile sunt in plina desfasurare, iar ultimul termen anuntat pentru predarea cladirii este chiar prima zi de scoala de dupa vacanta de iarna. O data mult prea tarzie, potrivit conducerii scolii.
„Sunt lucrari care se desfasoara si sunt lucrari care taraganeaza. Termenul pe care l-am primit este 31 decembrie – 11 ianuarie, ceea ce este mult prea tarziu. Din momentul in care sunt gata lucrarile pana cand vom putea muta efectiv elevii inapoi mai dureaza cel putin o saptamana. Trebuie mutat mobilierul, montate tablele…mai avem de lucru„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro directoarea Liceului Nicolaus Lenau, Elena Wolf.
In raportul prezentat de Primarie, lucrarile in aceasta scoala sunt finalizate in proportie de 90%. Mai trebuie reabilitate acoperisul si fatada cladirii, schimbate pardoselile interioare, dar si consolidarea mai multor structuri ale imobilului. De asemenea, muncitorii mai au de lucrat la terenul si curtea de sport. Iar abia dupa ce termina toate aceste lucrari, muncitorii trebuie sa se apuce si de izolatii.
Mai norocosi sunt elevii de gimnaziu ai Liceului Grigore Moisil. O parte din cladirea de pe Gheorghe Doja a fost reabilitata, iar copiii din clasele pregatitoare se muta, de luni, in noile sali.
„Saptamana aceasta mutam mobilierul pentru clasele pregatitoare din cladirea gimnaziului in cladirea de pe Doja. Aici vom muta 7 clase pregatitoare si o clasa intai. In salile ce raman in gimnaziu vom aduce copiii din clasele mai mari care invatau de dupa amiaza sa faca ore de dimineata”, a spus pentru opiniatimisoarei.ro Cerasela Bociu, directoarea Liceului Grigore Moisil.
La Colegiul Loga si la Calderon, lucrarile sunt, de asemenea, departe de a fi finalizate. La Loga, spre exemplu, edilii au preferat sa se laude cu lucrarile pe care le-au finalizat deja, insa au omis sa prezinte si ce reparatii sunt in curs de executare sau nici macar nu au fost incepute pana acum.
Cea mai mare problema cu care se confruntau cei din Colegiul Loga era acoperisul, pentru ca la fiecare ploaie apa se scurgea pe tavanele si peretii salilor de clasa. Deocamdata, edilii nu sufla o vorba cu privire la repararea acoperisului, insa se lauda cu realizarea unui sistem de securitate a accesului in cladire, dar si cu introducerea unui sistem de ventilare mecanica in sala festiva.
Nici la Calderon lucrarile nu par a se apropia de final. Muncitorii mai au de sapat fundatii, de turnat placi de beton si stalpi, de montat instalatii si de facut reparatii la fatada cladirii.
Cu toate acestea, termenul de executie al lucrarilor in toate cele trei scoli este ultima zi a acestui an, 31 decembrie.
Doar reprezentantii Inspectoratului Scolar Timis sunt putin mai realisti, si spun ca se vor bucura daca, macar la inceputul celui de-al doilea semestru, elevii se vor putea intoarce in salile lor de clasa.