TIMISOARA. Procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Militar Timisoara ancheteaza un caporal de la Scorpionii Negri, care a racolat un baiat de 15 ani pentru a intretine raporturi sexuale cu acesta. A fost prezentat judecatorilor care au decis arestarea preventiva a militarului.
”Politisti din cadrul Sectiei 3 Politie Craiova s-au sesizat din oficiu, cu privire faptul ca, intr-o locuinta din Craiova, un barbat ar intentiona sa intretina raporturi sexuale cu un minor. La fata locului s-au deplasat politistii, unde, au fost identificati un barbat de 51 de ani, din Ostroveni, care locuieste fara forme legale in Craiova si un minor de 15 ani, din Sadova. Cei in cauza au fost condusi la sediul sectiei pentru cercetari si stabilirea situatiei de fapt”, transmite Tribunalul Militar Timisoara.
In cauza, politistii au intocmit un dosar penal pentru racolarea minorilor in scopuri sexuale, cercetarile fiind preluate de catre un procuror din cadrul Parchetului Militar de pe langa Tribunalul Militar Timisoara, Circumscriptia Teritoriala Craiova, si ulterior extinse si sub aspectul savarsirii infractiunii de tentativa la act sexual cu un minor.
Din cercetari s-a stabilit ca barbatul de 51 de ani, ar fi racolat baiatul de 15 ani prin intermediul unei retele de socializare, pentru a intretine raporturi sexuale, in schimbul unor sume de bani.
Ulterior barbatul a fost retinut, pentru 24 de ore, pentru tentativa la act sexual cu un minor si racolarea minorilor in scopuri sexuale, fiind dus in Arestul IPJ Dolj. Cazul a fost preluat de procurorii militari de la Timisoara.
Barbatul a fost prezentat apoi Tribunalului Militar Timisoara, iar magistratii au dispus arestarea lui preventiva, pentru o perioada de 30 de zile.