Opinia Timisoarei

Care sunt obligatiile celor care circula cu bicicleta si ce le e complet interzis. Anuntul politistilor pentru biciclisti, la Timisoara

TIMISOARA. Accidentul de saptamana trecuta, in care un biciclist de doar 22 de ani si-a pierdut viata dupa ce a fost zdrobit de o betoniera in zona Lipovei, a starnit reactii aprinse in randul comunitatilor biciclistilor din Timisoara. Acestia au discutat indelung despre care sunt drepturile, dar mai ales obligatiile pe care le au in trafic.

CITESTE SI: Biciclete fantoma ‘bantuie’ prin Timisoara. Ce semnificatie au si care este legatura cu tanarul biciclist ucis de o betoniera 

CITESTE SI: Doliu in comunitatea biciclistilor din Timisoara, dupa accidentul in care un tanar de 22 de ani a pierit sub rotile unei betoniere. Masa Critica: Vrem un oras sigur! 

Politistii rutieri din IPJ Timis vin cu o serie de precizari pentru biciclisti si atrag atentia asupra conduitei preventive in trafic a celor care folosesc transportul pe doua roti prin oras si nu numai.

„Biciclistii reprezinta o categorie de participant la trafic în plină dezvoltare, iar lipsa unei educații rutiere solide care să asigure ”conviețuirea” în siguranță alături de ceilalți participanți la trafic și nivelul redus de utilizare a echipamentelor de protecție conduce la un grad de victimizare ridicat în rândul bicicliștilor.

Serviciul Rutier Timis recomandă bicicliștilor să se echipeze corespunzător și să respecte regulile de circulație.

Totodată dorim să readucem în actualitate principalele drepturi și obligații ale biciclistilor, conform OUG 195/2020 privind circulația pe drumurile publice (republicata):
• Dacă un drum este prevăzut cu o pistă pentru biciclete, bicicletele vor fi conduse numai pe pista respectivă.
• Pentru a conduce o bicicletă, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani.
• Bicicletele, care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate:
-cu dispozitiv de franare eficace;
– cu un sistem adecvat, funcţional, de direcţie și de avertizare sonora (se interzic echiparea şi folosirea sistemelor de avertizare sonoră specifice autovehiculelor )
-în faţa cu lumina de culoare alba sau galbena, iar în spate cu lumina de culoare roşie şi cu cel puţin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeaşi culoare.
-cu elemente sau dispozitive care, în mişcare, formează un cerc continuu, fluorescent-reflectorizante de culoare portocalie fixate pe spițele roților.

• Casca de protecţie este obligatorie pentru conducătorii de biciclete a căror vârstă este sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă.
• Pe autostrăzi este interzisă circulaţia bicicletelor
• Remorca ataşată unei biciclete trebuie să fie echipată, în partea din spate, cu un dispozitiv fluorescent-reflectorizant de culoare roşie, iar dacă lumina din spate a bicicletei este obturata de remorca, aceasta trebuie să fie echipata şi cu o lumenă de culoare roşie.
• Marcajul transversal ce constă în linii discontinue paralele, aplicate perpendicular sau oblic faţă de axul drumului, indică locul destinat traversarii părţii carosabile de către biciclisti.
• Cu bicicleta se poate tracta o remorca uşoară având o singură axă.
• Bicicletele, atunci când circulă pe drumul public, trebuie conduse numai pe un singur rând.
• Dacă pe direcţia de deplasare exista o pista pentru biciclete, semnalizată ca atare, biciclistii sunt obligaţi sa circule numai pe această pistă. Se interzice circulaţia altor participanţi la trafic pe pista pentru biciclete.
• Se recomanda ca, în circulaţia pe drumurile publice, biciclistul sa poarte casca de protecţie omologată.
• Pe timpul circulaţiei pe drumurile publice, conducătorii de biciclete sunt obligaţi să aibă asupra lor actul de identitate,

Se interzice conducătorilor de biciclete:

a) să circule pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul având semnificatia „Accesul interzis bicicletelor”;
b) să invețe să conducă biciclete pe drumurile intens circulate;
c) să circule pe trotuare, cu excepţia cazului când pe acestea sunt amenajate piste speciale destinate lor;
d) să circule fără a ține cel puţin o mână pe ghidon şi ambele picioare pe pedale;
e) să circule în paralel, cu excepţia situaţiilor când participa la competitii sportive organizate;
f) să circule în timp ce se afla sub influenţa alcoolului, a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;
g) să se ţină de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau impins ori tras de o persoană aflată într-un vehicul;
h) să transporte o altă persoană, cu excepţia copilului până la 7 ani, numai dacă vehiculul are montat în faţa un suport special,
i) să circule pe partea carosabilă în aceeaşi direcţie de mers, dacă exista o cale laterală, o potecă sau un acostament practicabil, ce poate fi folosit;
j) să transporte sau să tragă orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stanjenesc sau periclitează conducerea vehiculului ori circulaţia celorlalţi participanţi la trafic;
k) să circule pe aleile din parcuri sau din grădini publice, cu excepţia cazurilor când nu stanjenesc circulaţia pietonilor;
l) să circule pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, fără să îndeplinească condiţiile menționate la pct. 3
m) să circule atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă sau zapadă;
n) să circule cu defecțiuni tehnice la sistemele de frânare sau cu un vehicul care nu este prevăzut cu avertizor sonor;
o) să traverseze drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor, în timp ce se deplasează pe bicicletă;
p) să circule pe alte benzi decât cea de lângă bordură sau acostament, cu excepţia cazurilor în care, înainte de intersecție, trebuie să se încadreze regulamentar pentru efectuarea virajului la stanga;
r) să circule fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă;
s) să conducă vehiculul fără a menţine contactul rotilor cu solul.

Fiți informați, conduceți preventiv pentru că viața are prioritate”, transmit reprezentantii Politiei Rutiere.

UPDATE: La solicitarea opiniatimisoarei.ro, reprezentantii IPJ Timis au venit cu precizari suplimentare legate de conduita biciclistilor la traversarea trecerilor de pietoni pe pista special trasata la marginea zebrei.

Biciclistii nu sunt obligati sa traverseze strada pe langa biciclete, acolo unde, langa zebra, exista marcata corespunzator pista pentru biciclisti, insa se recomanda ca acestia sa-si ia masuri de prevedere, sa opreasca, sa se asigure si sa mearga pe langa vehicul, pentru a elimina orice pericol„, au precizat reprezentantii Politiei Timis.

Reprezentantii Politiei Rutiere Timis au explicat in mai multe randuri – pentru ca sunt trasate prea aproape de zebre, biciclistii cred ca au aceleasi drepturi cu pietonii. Nu este deloc asa, atrag atentia oamenii legii.

Marcajele de traversare pentru biciclete sunt prevazute in Standardul roman de semnalizare rutiera si marcaje rutiere nr. SR 1848-7 si permit utilizatorilor acestei categorii de vehicule sa traverseze partea carosabila, cu atat mai mult cu cat prevederile art. 160 alin. 3 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 aprobat prin H.G. 1391/2006 instituie in sarcina acestor participanti la trafic obligatia de a folosi pistele pentru biciclete <<daca pe directia de deplasare exista o pista pentru biciclete, semnalizata ca atare>>”, a declarat in urma cu ceva timp, pentru opiniatimisoarei.ro, comisarul sef Petru Rumega, fostul sef al Serviciului Rutier Timis.

Trebuie insa mentionat un alt aspect. Potrivit art. 135 lit. g din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 aprobat prin H.G. 1391/2006, „conducatorul de vehicul este obligat sa acorde prioritate de trecere… cand efectueaza un viraj spre stanga sau spre dreapta si se intersecteaza cu un biciclist care circula pe o pista pentru biciclete, semnalizata ca atare”, ne-au mai explicat oficialii Politiei Rutiere Timis.

 

Exit mobile version