Inspectoratul Scolar Judetean Timis a fost sesizat de directorul scolii din localitatea Gottlob din judetul Timis ca doi elevi de clasa a IV-a din localitate au primit, drept premiu, o carte scrisa de Ion Creanga si care contine Povestea Povestilor, o lectura interzisa minorilor.
Conducerea scolii a sesizat si editura care a scos aceasta carte, iar acum asteapta un raspuns oficial pe aceasta tema.
„Cartile erau infoliate si cine le-a cumparat nu avea de unde sa stie ca ele contin aceasta poveste. Cartea se numeste Povesti, povestiri, amintiri din copilarie, de Ion Creanga, iar la pagina 200 se gaseste opera despre care vorbim„, a declarat Aura Danielescu, inspector-sef adjunct in cadrul ISJ.
Potrivit acesteia, una dintre familii a returnat cartea la scoala si a primit o alta in schimb, iar cealalta familie nu a returnat, deocamdata, volumul.