Opinia Timisoarei

Cartierul din Timisoara in care s-au scumpit cel mai mult apartamentele. Unde sunt cele mai ieftine

TIMISOARA. Au continuat sa creasca preturile la apartamente in Timisoara, astfel ca s-a ajuns, in al treilea trimestru din 2019, la o medie de 1.240 de euro pe metru patrat util (de la 1.230 de euro pe metru patrat util). Potrivit celui mai recent raport de piata publicat de Analize Imobiliare, pe piata din Timisoara nu au avut loc, in perioada analizata, doar variatii pozitive.

CITESTE SI: Dispare, in sfarsit, ruina de pe Eugeniu de Savoya, la Timisoara. In loc va ‘rasari’ o constructie eleganta, cu restaurant, apartamente si spatii comerciale. Timisorenii, chemati sa-si spuna parerea despre proiect

Ce mai insemnata crestere de preturi trimestrial, anume +5%, a avut loc in arealul Complex Studentesc-Dacia-Elisabetin-Olimpia-Stadion, pe urmatoarele locuri in clasament situandu-se zonele Torontalului (+4,8%), Circumvalatiunii (+4%), apoi Central-Balcescu-Take Ionescu-Piata Maria (+2,9%) si, respectiv, Ultracentral-Medicina-Piata Unirii (+2,3%).
Pe de alta parte, apartamentele din Lipovei-Aradului s-au scumpit, in perioada analizata, cu 1,6%, cele din Girocului-Soarelui-Buziasului cu 1,3%, cele din Braytim cu 0,6%, iar cele din sagului-Dambovita-Iosefin-Steaua cu 0,5%.
Practic, Bucovina-Simion Barnutiu-Garii-Dorobantilor-Mircea cel Batran este singura zona care a consemnat o scadere de pret in perioada analizata – este vorba, insa, de un minus neglijabil, de doar 0,1%.

In clasamentul cartierelor timisorene cu cele mai scumpe apartamente disponibile spre vanzare, zona Ultracentral-Medicina-Piata Unirii continua sa ocupe, in mod firesc, prima pozitie, cu o medie de pret de 1.580 de euro pe metru patrat util.
Pe urmatorul loc se afla arealul Complex Studentesc-Dacia-Elisabetin-Olimpia-Stadion (cu 1.380 euro pe metru patrat), urmat de Torontalului (1.340 de euro pe metru patrat), de Central-Balcescu-Take Ionescu-Piata Maria (1.330 de euro pe metru patrat) si, respectiv, Circumvalatiunii (1.320 de euro pe metru patrat).

Cea mai mare scumpire intr-un an a locuintelor se inregistreaza in Torontalului

La polul opus, cele mai ieftine apartamente pot fi gasite, in continuare, in Sagului-Dambovita-Iosefin-Steaua, unde pretentiile vanzatorilor ajung, in medie, la 1.190 de euro pe metru patrat.
In urma schimbarilor de trimestrul trecut, in Timisoara poate fi observata o extindere a plajei de variatie a preturilor solicitate, majoritatea zonelor incadrandu-se acum intre 1.200 si 1.400 de euro pe metru patrat util (fata de 1.200 si 1.300 de euro pe metru patrat util).

Si in cazul orasului de pe Bega, preturile apartamentelor sunt mai ridicate acum in toate cartierele comparativ cu perioada similara a anului trecut.

Cel mai mare avans anual, de doua cifre, poate fi observat in Torontalului, unde pretentiile vanzatorilor sunt cu 11,5% mai mari. Pe urmatoarele locuri in clasamentul cresterilor anuale de pret se afla Complex Studentesc-Dacia-Elisabetin-Olimpia-Stadion (+9,5%), Central-Balcescu-Take Ionescu-Piata Maria (+9,1%), Circumvalatiunii (+8,4%) si, respectiv, Ultracentral-Medicina-Piata Unirii (+8,1%).

In ceea ce priveste oferta de apartamente si case disponibile spre vanzare, In Timisoara a avut loc, pe parcursul lui 2019, un declin de 14,1%, pana la 1.920 de oferte. Ca si in celelalte mari orase ale tarii, scaderea anuala a ofertei a fost generata, in buna parte, de diminuarea numarului de proprietati nou-introduse pe piata, ce s-a cifrat, in orasul de pe Bega, la 33,1% (T4 2019 fata de T4 2018). Din punct de vedere al ofertelor nou-introduse pe piata, Timisoara ocupa pozitia a treia in clasamentul marilor centre regionale, cu un total de 770 de anunturi noi in ultimul trimestru din 2019; spre comparatie, in Bucuresti au fost consemnate, in perioada analizata, 2.810 oferte noi, iar in Cluj-Napoca, 1.040.

Mai multe AICI.

Exit mobile version