Situatie cu totul noua in urbanismul din Romania: o casa a aparut la ultimul nivel al unui bloc cu trei etaje si atrage privirile trecatorilor ca un magnet. Ba chiar vin turisti din alte orase sa admire reusita arhitectului. Totul s-a petrecut odata cu extinderea unui camin de batrani dintr-un cartier al orasului Cluj Napoca. Asociatia care administreaza azilul vrea sa amenajeze si un parculet cu iarba, arbusti si flori. In constructia autorizata de Primarie in cartierul Zorilor nu va locui totusi nimeni.
Stirea despre un chinez care si-a construit o vila de lux deasupra unui bloc de locuinte de 26 de etaje din Beijing a facut, in vara anului trecut, inconjurul lumii. La Cluj-Napoca, in acelasi an, dar cu cateva luni inainte, incepea extinderea caminului social „Sfantul Kamil”, pe o strada noua a orasului, Mircea Eliade, din cartierul Zorilor. La fel ca in mai toate zonele nou construite ale capitalei Ardealului si pe aceasta strada urbanismul este cel putin „original”: casele se invecineaza cu blocurile intr-o frenezie haotica de culori, inaltimi si forme. Totusi, de cateva luni a aparut o noua „realizare” arhitectonica, in premiera in Romania: o casa fost construita la ultimul etaj al blocului cu trei niveluri ridicat de Asociatia Maghiara a Handicapatilor Motori – Cluj, cea care administreata azilul de batrani Kamil, aflat la cativa metri, noteaza realitatea.net.
„Ce vedeti la ultimul etaj nu e o casa facuta pentru a locui cineva in ea, ci gazduieste casa liftului. Pentru ca in noua cladire vor locui si persoane in varsta care vor fi deplasate in scaune cu rotile, am avut nevoie de spatiu mai mare. Astfel, liftul fiind mai mare am facut o constructie mai mare care sa adaposteasca casa liftului. Apoi pe acoperis vom amenaja un parculet, unde locatarii se vor putea relaxa”, a sustinut directoarea azilului. Ideea i-a venit din Austria. „Acolo, la ultimele etaje ale blocurilor sunt amenajate gradini foarte frumoase cu privelisti superbe”, explica aceasta.
Mai multe aici!