S-a dat alarma la ora pranzului in vestul tarii, unde o casa a luat foc, insa ameninta si alte imobile aflate in apropiere.
Proprietarii sunt cei care au vazut incendiul care s-a declansat la acoperisul casei din localitatea aradeana Mandruloc. Flacarile au cuprins acoperisul imobilului, iar lemnul din care era construit a favorizat extinderea flacarilor.
Pompierii au ajuns rapid la fata locului cu doua autospeciale si 8 subofiteri si au impiedicat propagarea incendiului la locuintele invecinate. Acoperisul a ars pe o suprafata de 80 metri patrati, iar pompierii au avut nevoie de aproape o ora pentru a stinge focul, scrie newsar.ro.
„Cauza probabil a incendiului a fost constituita de un cos, canal sau burlan de evacuare a fumului defect, neizolat sau amplasat necorespunzator fata de materialul combustibil”, au transmis reprezentantii ISU Arad.