Opinia Timisoarei

Casatoriile intre homosexuali sunt oficiale in statul New York

Guvernatorul de New York, Andrew Cuomo, a aprobat legalizarea casatoriilor intre persoane de acelasi sex in acest stat.
Soarta proiectului de lege a fost nesigura pana la votul din Senat, cand patru republicani s-au alaturat democratilor si proiectul a fost aprobat cu 33 voturi pentru, fata de 29 impotriva, potrivit dpa.

„Nu-i pot nega unei persoane – platitor de taxe, muncitor, om al districtului meu si al statului New York – aceleasi drepturi pe care le am eu si cu sotia mea”, a spus republicanul Mark Grisanti.

Legea va intra in vigoare in 30 de zile.

New York devine astfel cel mai mare stat american care permite casatoriile intre persoane de acelasi sex. Numai cinci alte state au adoptat astfel de legi: Vermont, Connecticut, Iowa, Massachusetts si New Hampshire, precum si districtul Columbia.

Biserica si-a exprimat dezamagirea.

Exit mobile version