Opinia Timisoarei

Cat de lasi pot fi! Doi soferi au fugit de la locul accidentului, abandonand raniti si masini rasturnate, in Timis! De ce au disparut?

 

TIMIS. A calcat pedala de acceleratie, a pierdut controlul volanului si s-a rasturnat cu masina in afara soselei ce leaga Timisoara de Caransebes, la Gavojdia. N-a mai stat sa-si ajute prietenii aflati in autoturism, o tanara de 19 ani si un barbat de 34, si a dat bir cu fugitii. Vorbim de un sofer care a disparut in mare graba de la locul accidentului. S-a intamplat in noaptea de 16 spre 17 august. Din fericire, cei doi oameni lasati in urma de soferul fugar au rani usoare.

Politistii au pornit insa pe urmele conducatorului auto si l-au gasit la scurt timp. Are 25 de ani, e de loc din comuna Criciova si nu avea carnet. Asa ca, s-a gandit ca scapa de pedeapsa cu fuga. S-a ales insa cu dosar penal pentru vatamare corporala din culpa, pentru conducerea unei masini fara permis, dar si pentru fuga de la locul accidentului.

In aceeasi noapte, cateva ore mai tarziu, un alt sofer s-a dat peste cap cu masina, in zona localitatii Sanpetru. A lasat autoturismul in plata Domnului, dar si pe cei doi pasageri, un pusti de 15 ani si un tanar de 22, raniti,  si a luat-o la sanatoasa. La scurta vreme insa, politistii i-au dat de urma. Aveau sa constate ca soferul era un tanar de 28 de ani din Lovrin care nu avea carnet, iar masina nu era inmatriculata.

Din pacate, cei doi raniti abandonati de soferul fugar au suferit rani grave si au fost transportati la spital pentru ingrijiri. Soferul inconstient are acum dosar penal pentru vatamare corporala din culpa, conducerea unui autoturism neinmatriculat si fara permis, la care se adauga parasirea locului accidentului.

Exit mobile version