Ovidiu Ciuhandu propune introducerea, in zona centrala a orasului, a parcometrelor. Adica soferii care isi parcheaza masinile in zona centrala sa introduca in aceste aparate o anumita suma, iar in schimb sa primeasca tichetul de parcare pentru perioada de timp solicitata.
„PDL va vota impotriva extinderii Telpark. A venit momentul ca sistemul Telpark sa fie reformat. Fac un apel la colegii din Consiliul Local, atat la cei din PNL, cat si la cei din PNTCD sau PSD, sa ne munem cu totii la masa si sa discutam despre Telpark. Nu cred ca este in regula ca veniturile sunt cheltuite nu pe parcari asa cum ar fi normal, ci pe salariile angajatilor ADP. Daca veniturile ar fi cheltuite pe parcari, ADP ar fi trebuit sa construiasca 1.000 – 1.500 de locuri de parcare pe an. Nu este corect ca banii adunati de la populatie sa intre in conturile ADP”, a declarat Ovidiu Ciuhandu.
Pentru deblocarea situatiei privind lipsa locurilor de parcare, Ovidiu Ciuhandu propune construirea de parcari supraterane sau subterane. „Voi propune un amendament sa stabilim exact niste locatii in zona centrala a orasului si sa le scoatem la licitatii pentru construirea de parcari supra sau subterane”, a mai precizat Ovidiu Ciuhandu.
Impotriva extinderii Telpark s-au declarat si liberalii care propun si ei schimbarea sistemului de parcare in Timisoara.