Opinia Timisoarei

Cati taximetristi din Timisoara vor autorizatii mov pentru masini? Valentine’s Day e ultima zi pentru obtinerea acestora

TIMISOARA. Dupa cum opiniatimisoarei.ro anunta in urma cu aproape o luna, taximetristii din Timisoara vor circula doar cu autorizatii mov, acestea trebuind reinnoite la Primarie. Avem peste 2.000 de taxiuri in Timisoara, dezvaluiau acum 2 saptamani reprezentantii Primariei Timisoara.

Specialistii din cadrul Primariei atrag atentia ca vineri, 14 februarie, este ultima zi cand se pot depune dosarele pentru obtinerea noilor autorizatii de taxi.

In perioada 20 ianuarie – 14 februarie 2014, toti transportatorii autorizati persoane fizice, intreprinderi familiale si persoane juridice aveau obligatia de a depune la Serviciul relationare directa cu cetatenii din cadrul Primariei documentatia completa in vederea prelungirii valabilitatii autorizatiei taxi.

„Pana la data de 12 februarie 2014, din 1.388 persoane fizice si intreprinderi familiale au depus documentatiile 1.026, din care 156 sunt documentatii incomplete. Un numar de 362 de persoane fizice si intreprinderi familiale nu au depus nicio documentatie. Din totalul de 130 de persoane juridice, care au 695 de autorizatii taxi, au depus documentatiile 59 (178 de autorizatii). Au mai ramas, asadar, 71 de persoane juridice, cu 517 autorizatii taxi, care nu au depus nicio documentatie”, transmit reprezentantii Primariei Timisoara.

Potrivit legii, masina pentru care se solicita prelungirea autorizatiei de taxi nu trebuie sa depaseasca vechimea de 10 ani de la data fabricatiei. Au avut obligatia de a inlocui autovehiculul un numar de 250 de persoane fizice autorizate, din care au solicitat inlocuirea autoturismului doar 41, iar din cele 31 de persoane juridice au solicitat inlocuirea autovehiculului doar 5.

Dosarele se mai pot depune vineri, la camera 12, intre orele 8:30 – 16:30.

CITESTE SI:

Peste 2.000 de taxiuri circula in Timisoara. De anul acesta, doar cu autorizatii mov emise de Primarie

Autorizatii mov pentru taximetristii din Timisoara, incepand din primavara. De cand sunt obligatorii taxiurile albe!

Exit mobile version