TIMISOARA. In cursul lunii martie, Camera de Comert, Industrie si Agricultura Timis, unic partener in Romania al Programului CLIMATE KIC pentru perioada 2014-2020, a lansat sesiunea 2017 a sub-programului Pioneers into Practice.
Pioneers into Practice este un program educational, cu o componenta de mobilitate care asigura mentoring si coaching in System Innovation, Climate Change, Innovation Project Management, Planning Solutions, Systems Analysis, Sustainable Business Model etc.
„Pionierii” sunt, de fapt, experti din diferite domenii care doresc sa iasa din zona de confort si sa lucreze intr-un domeniu nou sau un tip de organizatie diferit de cel in care activeaza in mod curent, intr-o organizatie gazda in una din tarile participante in program: Bulgaria, Cipru, Estonia, Finlanda, Germania, Italia, Letonia, Malta, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, Serbia, Slovenia, Spania, Ungaria si România.
Organizatia gazda poate fi un ONG, IMM, firma multinationala, universitate, institut de cercetare din tarile mai sus mentionate.
A fi organizatie-gazda a unui pionier international inseamna:
– Sa prezinti interes si experienta intr-unul din domeniile legate de schimbarile climatice (si/sau „law carbon economy”);
– Sa fii dispus sa asiguri un spatiu de lucru unui pionier international pentru o perioada de 4 – 6 saptamâni (septembrie – octombrie 2017);
– Sa fii interesat sa iti largesti reteaua de parteneri si sa generezi studii de caz, dobandind astfel cunostinte noi si devenind mai competitiv;
– Sa fii interesat sa afli despre „Systems Innovation” si sa ai posibilitatea de a urma un training online in domeniu;
– Sa vrei sa beneficiezi de cunostintele si expertiza pionierului international pe care il alegi in functie de proiectele si nevoile organizatiei;
– Sa fii o organizatie deschisa la nou, transparenta si cu dorinta de a schimba economia de maine.
Aplicatiile pentru a deveni organizatie-gazda sunt deschise pana in 21 aprilie 2017, iar cei care vor sa afle mai multe detalii despre eveniment le pot gasi pe site-ul programului.
Informatii suplimentare si inscrieri la tel. 0372-185286, e-mail: cbadulescu@cciat.ro, Cristina Badulescu – coordonator CLIMATE KIC / CCIAT.