TIMISOARA. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș prin Direcția Instruire, Formare și Perfecționare Profesională organizează cursuri de formare profesională de specializare, calificare și instruire în baza acreditărilor emise de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ministerul Educației și Cercetării.
Cursanții beneficiază de:
-
Experiență practică – sesiuni de formare interactive, aplicarea cunoștințelor dobândite în contexte reale;
-
Cursuri personalizate – programe adaptate nivelului de experiență și nevoilor specifice;
-
Certificare recunoscută – certificate de calificare recunoscute la nivel national și internațional;
-
Mentorat de înaltă calitate – ghidare și susținere din partea experților.
Pentru luna MARTIE, grila de cursuri cuprinde următoarele programe de formare:
SESIUNE DE INSTRUIRE PRIVIND LEGISLAȚIA MUNCII ȘI REVISAL – 20 ore
Perioada: 11 – 15.03.2024
Este un curs general de legislația muncii pentru sectorul public și privat, actualizat cu modificările legislative din momentul desfășurării sesiunii de instruire. |
GESTIONAR DEPOZIT – 180 ore
Perioada: 11.03.2024 – 17.05.2024
Cursul acoperă tematica în domeniul organizării gestiunii stocurilor și a circuitului de documente aferent pentru: recepția mărfurilor; manipularea și depozitarea stocurilor; eliberarea stocurilor către clienți, folosind echipamente și aplicații specifice sectorului logistic.
Cu un puternic caracter practic și aplicativ, cursul se adresează atât celor ce doresc să fie certificați în recepția, manipularea, depozitarea, livrarea și inventarierea mărfurilor cât și celor care vor să își aprofundeze cunoștințele.
INSPECTOR ÎN DOMENIUL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ – 80 ore
Perioada: 25.03.2024 – 12.04.2024
Este un curs pus la dispoziția angajatorilor din sectorul public și privat referitor la respectarea Legii nr. 319/2006 prin care aceștia sunt obligați să asigure securitatea și sănătatea lucrătorilor.
NOU!!! În abordarea cursului se este prezentată legislația privind utilizarea substanțelor și preparatelor chimice, substanțelor periculoase și obligațiile angajatorilor care le utilizează în activitate.
ARHIVAR – 180 ore
Perioada: 25.03.2024 – 15.05.2024
Cursul este destinat persoanelor care fie ocupă funcția de arhivar sau îndeplinesc atribuții pe linie de arhivă la nivelul unei organizații și doresc să își actualizeze cunoștintele, fie persoanelor care doresc să își dezvolte competențe în acest sens.
Cursul de arhivar este obligatoriu pe piața muncii și conform Art. 31 din Legea Arhivelor Naționale nr.16/1996 fiecare organizație publică sau privată are obligația să își organizeze un compartiment de arhivă, administrat de personal calificat.
Perioada: 22.03.2024
Cursul se desfășoară în conformitate cu Ordinul nr. 2209/4469/2022 privind aprobarea Metodologiei pentru organizarea și certificarea instruirii profesionale a personalului privind însușirea noțiunilor fundamentale de igienă și H.G.857/2011, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice.
Detalii sunt disponibile pe site-ul CCIAT: https://formareprofesionala.cciat.ro/
Informații și înscrieri:
Direcția Instruire, Formare și Perfecționare Profesională
Centrul Regional de Afaceri al CCIAT
Timișoara, B-dul Eroilor de la Tisa, nr. 22, cam.115
Tel.: 0720444120
E-mail: cmates@cciat.ro
Persoană de contact: Cecilia MATEȘ, consultant cameral