TIMISOARA. În toată luna noiembrie are loc campania prin care compania RETIM colectează gratuit deșeuri periculoase din menajer. Dacă acestea sunt abandonate în locuri neamenajate pot polua grav mediul înconjurător! Păstrațile-le în gospodărie și debarasați-vă legal de ele doar în spații special amenajate și la operatori autorizați.
Astfel, în perioada 31 octombrie – 29 noiembrie 2023 se desfășoară o campanie dedicată colectării deșeurilor periculoase din menajer în Zona 1 Rural a judeţului Timiş. Sunt incluse localitățile Șandra, Iecea Mare, Bucovăț, Parța, Mașloc, Pișchia, Fibiș, Cărpiniș, Cenei, Checea, Foeni, Otelec, Uivar, Dudeștii Noi, Becicherecu Mic, Satchinez, Biled, Giulvăz, Peciu Nou, Variaș, Sânandrei și Săcălaz.
CINE poate preda deşeuri periculoase din menajer
Cetățenii din localităţile menţionate mai sus pot depune prin aport voluntar și gratuit deșeurile periculoase din menajer în containerele special puse la dispoziție în punctele de colectare și între orele menționate în tabelul de mai jos.
CE se poate preda în cadrul acestei campanii
DEŞEURILE PERICULOASE din menajer sunt:
-
ambalaje care conţin reziduuri de substanţe periculoase sau sunt contaminate cu substanţe periculoase;
-
ambalaje metalice care conţin o matrică poroasă solidă formată din materiale periculoase (ex. azbest), inclusiv containerele goale pentru stocarea sub presiune, absorbanţi, materiale filtrante (inclusiv filtre de ulei nespecificate în altă parte),
-
materiale de lustruire şi îmbrăcăminte de protecţie contaminate cu substanţe periculoase;
-
vopsele, cerneluri, adezivi şi răşini cu conţinut de substanţe periculoase;
-
baterii şi acumulatori cu plumb, mercur, Ni-Cd, alcaline sau baterii şi acumulatori nesortate conţinând aceste baterii;
-
solvenţi, acizi, alcalii;
-
uleiuri şi grăsimi, altele decât cele comestibile;
-
detergenţi cu conţinut de substanţe periculoase;
-
butelii de gaz sub presiune (inclusiv haloni), cu conţinut de substanţe periculoase;
-
deşeuri din lemn cu conţinut de substanţe periculoase;
-
pesticide;
-
deşeuri de vopsele şi lacuri cu conţinut de solvenţi organici sau alte substanţe periculoase.
CE NU se poate preda în cadrul acestei campanii
-
NU se preiau alte categorii de deșeuri: reziduale, reciclabile, de construcții, vegetale, voluminoase;
-
NU se colectează deșeurile de echipamente electrice, electronice și electrocasnice (televizoare, mașini de spălat, frigidere, radio-uri, echipamente de iluminat, computere, etc.)
UNDE şi CÂND se pot preda deşeurile periculoase din menajer
Detalii despre efectuarea acestor campanii pe www.retim.ro și www.adidtimis.ro/stiri.
De asemenea, operatorii serviciului de Call Center sunt disponibili la numărul +40 374 885 692, de luni până vineri, între orele 07:00 – 19:00.