TIMISOARA. Rupti in coate, cu o gramada de gauri de umplut si probleme arzatoare de rezolvat cu bani putini sau deloc, ne si vedem coproprietari de Aqua Land!
Primaria Timisoara vrea sa investeasca intr-un aqua-park care ar urma sa fie construit in afara capitalei Banatului. Mai exact, se vrea cofinantator in proiectul tanarului primar liberal din Dudestii Noi, o comuna situata la 15 kilometri de Timisoara.
O chestiune laudabila, ar spune unii. Dar, intrarea cu bani in acest business a orasului s-ar petrece cu toate ca primarul Nicolae Robu s-a plans in nenumarate randuri ca banii din bugetul local abia ajung pentru cofinantarea proiectelor europene ale Timisoarei.
De cativa ani tanarul primar cantaret Alin Nica se zbate sa construiasca in Dudesti cel mai mare aqua-park din sud-estul Europei. Dar stradaniile sale de pana acum s-au incheiat fara succes. A incercat mai intai cu bani europeni, apoi s-a gandit si la fonduri private, insa n-a fost sa fie. E perseverent, insa, si acum incearca din nou. Tot cu accesare de fonduri europene. Si, pentru a avea mai multe sanse, a cooptat si Primaria Timisoara. Mai ales ca UE ar putea da banii, dar nu pe toti. E nevoie de cofinantare, asa ca Primaria Timisoara ar fi primul partener care sa puna bani la proiect. Anuntul a fost facut chiar de catre Alin Nica, aidoma idolului sau Nicolae Robu…pe Facebook!
Primarul din Dudestii Noi a refuzat insa finantarea, pe motiv ca termenul este imposibil de respectat, si vrea sa depuna din nou proiectul.
„Acest termen, din pacate pentru noi este unul imposibil de realizat, pentru ca initial, termenul asumat de noi era de trei ani, ori reducerea acestuia la mai puţin de doi ani face practic imposibila realizarea procedurilor de achizitie publica, realizarea planului de urbanism zonal, obtinerea avizelor necesare si executia propriu-zisa a proiectului. Toate aceste operatiuni pot fi efectuate abia dupa semnarea contractului de finantare, care poate fi parafat dupa parcurgerea unor etape de evaluare si selectie a proiectului, cel mai devreme la inceputul anului viitor”, a explicat Alin Nica.
Mai mult decat atat, nefinalizarea la timp a proiectului ar insemna practic… falimentul comunei de langa Timisoara, este opinia primarului din Dudestii Noi.
„De aceea, am hotarat impreuna cu Consiliul Judetean Timis, si cu un nou viitor partener – Primaria Municipiului Timisoara, sa depunem, din nou, anul viitor, acest proiect, de data aceasta cu mai multa forta, si politica si administrativa, pentru ca atragem un nou partener, si sa il realizam nepresati de timp, facand intre timp toate procedurile legale”, a mai scris Alin Nica pe Facebook.
Viceprimarul Timisoarei, Dan Diaconu, a confirmat pentru opiniatimisoarei.ro cele anuntate de colegul sau de partid, pe care il vede ca si un „primar cu deschidere si cu multe proiecte„. Edilul spune ca s-a discutat aceasta posibilitate inca din vara anului trecut, mai ales ca Primaria isi doreste un aqua-park in zona metropolitana a Timisoarei.
„Inca de la inceputul mandatului am afirmat ca Primaria Timisoara isi doreste ca in zona metropolitana a Timisoarei sa existe un obiectiv de acest gen, de tip aqua-park, tocmai pentru ca multi dintre timisoreni isi petrec timpul liber la obiective similare din Ungaria. Sunt convins ca un astfel de proiect ar avea un mare succes pentru municipiul Timisoara. Cel mai avansat dintre proiectele pe care le-am vazut pana in acest moment este intr-adevar cel de la Dudestii Noi. Este un proiect pe care l-am discutat inca din vara trecuta si, sigur, suntem interesati in a participa in realizarea lui, ca si partener, lasand optiuni deschise si pentru alte proiecte care s-ar putea dezvolta in Timisoara sau in judet”, a spus Diaconu pentru opiniatimisoarei.ro.
Edilul a tinut sa precizeze ca aqua-parkul din Dudestii Noi s-ar putea face fie cu fonduri europene, fie printr-un parteneriat public-privat, daca se gasesc investitori.
„Sigur ca Primaria Timisoara trebuie sa fie parte a unui astfel de demers, pentru ca, pe de o parte, sunt servicii de petrecere a timpului liber care se adreseaza in primul rand timisorenilor, pentru ca reprezinta numarul cel mai mare de cetateni din zona, si pe de alta parte, pentru ca se afla in zona de influenta economica a Timisoarei si comuna Dudestii Noi. In plus, ea beneficiaza de aportul unui primar tanar si extrem de activ din toate punctele de vedere, un primar cu deschidere si cu multe proiecte castigate si cred ca impreuna putem sa facem o astfel de treaba”, a mai spus Dan Diaconu.
Ce ar insemna asta pentru Timisoara si pentru Primaria Timisoara?
„Inseamna ca ne asumam cu siguranta atat costurile, cat si beneficiile unui astfel de proiect. Insa proiectul cu siguranta nu poate fi realizat numai din bugetele locale ale celor doua primarii, trebuie sa existe o suma importanta care sa provina fie din fonduri europene, fie din partea unor investitori privati, si sigur ca ne asumam obligatiile care ne revin. Toate aceste obligatii trebuie discutate in detaliu”, a conchis viceprimarul pentru opiniatimisoarei.ro.
Proiectul „Universul Apei”, aqua parkul din Dudestii Noi este estimat la 18 milioane de euro
_____
UPDATE Nicolae Robu: noi nu vom face o jucarie de Aqua-park
„In trecut am mai discutat cu colegul Alin Nica, iar acum doua saptamani am reluat discutia, dar nu am semnat niciun contract. Evident ca Timisoara este interesata nu doar de ce se petrece in perimetrul actual al orasului, dar este interesata si de ce se intampla in vecinatatea imediata. Orasul se va extinde in timp. E inevitabil. Mi se pare inacceptabil ca atatia cetateni din Timisoara, Arad, Hunedoara sau Oradea sa mearga in Ungaria. Noi putem sa castigam timp. Problema nu e asa de simpla pentru ca ne trebuie surse de finantare. Noi nu vom face o jucarie de Aqua-park. Dudestiul este aproape si terenul nu mai trebuie cumparat”, a afirmat Nicolae Robu.
Primarul Timisoarei insa n-a fost in stare sa ofere vreo informatie legata de banii pe care Timisoara ar trebui sa-i puna drept cofinantare la acest maret proiect.