TIMISOARA. In urma cu aproape o luna, reprezentantii Politiei Timis si cei ai Primariei Timisoara semnau faimosul protocol prin care se pecetluia colaborarea dintre cele doua institutii privind felul in care vor folosi, in comun, Sistemul de trafic management.
CITESTE SI: Locul din Timisoara prin care toata lumea trece pe rosu, chiar si politia. Video
Iscalirea documentului marca momentul de la care soferii care depasesc viteza ori trec pe rosu in Timisoara ar putea fi trasi la raspundere si in baza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, respectiv dispozitivele de detectie a trecerii pe culoarea rosie a semaforului, montate in oras.
Consilierii locali vor trebui ca la urmatoarea sedinta in plen sa aprobe protocolul semnat cu Politia si care va reglementa accesul in baza de date a sistemului.
Potrivit protocolului, politisti desemnati de catre IPJ Timis vor fi prezenti, in ture, in Centrul de comanda si control, unde vor avea mai multe atributii:
– monitorizeaza traficul rutier din Timisoara
– transmit cu operativitate datereferitoare la situatiile ce necesita interventia echipajelor de politie pentru asigurarea fluentei si desfasurarea in siguranta a circulatiei rutiere
– realizeaza, prin intermediul statiei de emisie-receptie, coordonarea politistilor rutieri aflati in teren in exercitarea tributiilor de supraveghere, dirijare si control al normelor rutiere
– informeaza structurile IPJ referitor la aspecte din competenta acestora
– efectueaza verificari si intocmeste documentele necesare dispunerii masurilor legale in cazul infractiunilor si contraventiilor constatate cu mijloacele tehnice parte a sistemului Trafic management si supraveghere video.
Protocolul de colaborare pentru accesul la sistemul de management al traficului rutier din Timisoara il puteti citi integral AICI!