Cea mai înaltă clădire de birouri din România este una dintre cele mai aşteptate construcţii de către timişoreni, dar şi punctul zero pentru companii şi retaileri.
În luna aprilie, dezvoltatorul ansamblului mixt Openville, compania Iulius, anunţa începerea lucrărilor la imobilul de birouri cu numărul patru, care va fi, de departe, clădirea etalon a proiectului şi a Timişoarei. Cu o înălţime de 155 de metri şi 27 de etaje, United Business Center 0 (UBC 0) va fi, la finele anului viitor, când se preconizează livrarea pe piaţă, cea mai înaltă clădire de birouri din România. Nu mai puţin de 52.000 mp de spaţii office vor fi amenajaţi, o suprafaţă cât toate cele trei clădiri UBC incluse în prima etapă a proiectului.
Ca şi în cazul celorlalte imobile, unde spaţiile s-au închiriat din faza de construcţie, şi UBC 0 pare să urmeze acelaşi model, după cum declarau de curând reprezentanţii Openville în revista Capital.
„Interesul antreprenorilor se reflectă în contractele de închiriere pentru spaţiile UBC 0 încheiate încă de anul trecut, pe când clădirea se afla la stadiul de proiect. Pentru UBC 0 există un <<waiting list>>, interesul companiilor fiind motivat de două considerente. În primul rând, îşi doresc să fie prezenţi în cea mai înaltă clădire din România, care va deveni simbol pentru Timişoara şi reper la nivel naţional. Iar al doilea motiv este unul foarte pragmatic: au nevoie de spaţii ample pentru consolidarea operaţiunilor.”
Retailerii nu au aşteptat nici ei demararea lucrărilor pentru a închiria spaţii în clădirea care va fi, aşa cum îi spune şi numele, punctul zero al oraşului în materie de comerţ. În acelaşi articol din revista Capital, cei de la Openville declarau că primele contracte s-au semnat la începutul anului trecut, iar printre chiriaşi se numără şi antreprenori din Timişoara specializaţi în administrarea locaţiilor de alimentaţie publică. Astfel, demisolul şi parterul UBC 0 vor include magazine de bijuterii, operatori de servicii şi concepte inedite de cafenele, locaţii care vor avea acces şi panoramă spre viitorul parc din Openville.
Funcţiunile UBC 0 nu se opresc aici. La primul etaj vor fi amenajate mai multe săli de evenimente, unde dezvoltatorii Openville intenţionează să organizeze seminarii, congrese, conferinţe şi diverse alte evenimente.
Concomitent cu lucrările la UBC 0, constructorii Openville se focalizează pe amenajarea unei suprafeţe de 47.000 mp suplimentari de retail şi pe noua parcare subterană cu peste 580 de locuri. De asemenea, se lucrează la tunelul auto care va traversa ansamblul şi la cea de-a treia clădire de birouri.