TIMISOARA. O recunoaștere a valorii Festivalului Studențesc ISWinT (International Student Week in Timișoara), organizat de Liga AC, Universitatea Politehnica Timișoara și Facultatea de Automatică și Calculatoare, vine în acest an și de la UNESCO, organizație care luat sub patronajul său cea de-a XXX-a ediție a proiectului demarat în 1994, după ce în anii precedenți, festivalul s-a desfășurat sub patronajul Parlamentului European, al Casei Majestății Sale și al Ministerului Afacerilor Externe.
ISWinT este un festival internațional, dedicat studenților din toate colțurile lumii. Conceptul a fost creat în 1994 și a pornit de la ideile îndrăznețe ale studenților entuziaști care credeau în unitate, multiculturalitate și prietenie. A crescut tot mai mult, anul acesta ajungând la cea de-a XXX-a ediție, mereu animată de o echipă nouă, idei noi și un număr din ce în ce mai mare de participanți. Ceea ce ISWinT păstrează și transmite de la o generație la alta este spiritul, entuziasmul și motivația de a face fiecare ediție de neuitat.
Festivalul este dedicat tuturor studenților cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, care sunt înscriși la o universitate oriunde în lume. La Timișoara, participă la ateliere, activități, evenimente și nopți nedormite care nu vor fi uitate niciodată. Atelierele, care sunt principalele activități pentru participanți, acoperă o mulțime de domenii de interes, variind de la probleme cu care se confruntă studenții din întreaga lume până la hobby-uri populare în rândul tinerilor.
Tema pentru ediția aniversară din acest an este „Shine Your Own Light”, o temă captivantă, concepută pentru a inspira încredere în sine, fiind strâns legată de elementul „lumină” și de istoria bogată a orașului nostru, la 140 de ani de când Timișoara a devenit primul oraș iluminat electric din Europa.
Conform procedurilor UNESCO, Comisia Națională pentru UNESCO a României a transmis recomandarea de a se acorda patronajul UNESCO celei de-a XXX-a ediții a proiectului „Săptămâna Internațională a Studenților la Timișoara (ISWinT)”, care va avea loc în perioada 22-31 iulie 2024, în Timișoara.
Având în vedere oportunitățile pe care Festivalul ISWinT le oferă tinerilor din întreaga lume de a discuta provocările la nivel global și de a se implica în promovarea soluțiilor și a schimbărilor în comunitățile din care provin, UNESCO a decis să acorde patronajul său festivalului, felicitându-i, în același timp pe organizatori pentru această inițiativă care rezonează puternic și cu principiile UNESCO în domeniul educației pentru o cetățenie globală.
Decizia a fost luată ținând cont de dimensiunea internațională a festivalului, partajarea diversității și abordările de construire a prieteniei transnaționale și transcontinentale, asigurarea dimensiunii multiculturale, prezentarea făcută de studenți internaționali a propriilor obiceiuri din comunitățile, regiunile sau țările lor de origine, participarea studenților din zonele de conflict și post-conflict și a refugiaților aflați în România, participarea studenților din universitățile care operează în Africa etc.