Opinia Timisoarei

Cea mai cautata localitate de langa Timisoara pentru case si terenuri. Vine tare din urma o alta, care a devenit unul dintre principalele hub-uri rezidentiale la nivel national pe segmentul de locuinte noi

TIMIȘOARA. Nu puțini sunt cei care vor să locuiască la casă, însă mai departe de tumultul orașului, și aleg să investească în comunele din jurul Timișoarei.

CITESTE SI: Peste 100 de masini de epoca vor fi expuse in cea mai frumoasa piata din Timisoara, la Retroparada primaverii

Cererea pentru locuințe, mai ales nou-nouțe, în zonele rezidențiale din vecinătatea Timișoarei e în continuă creștere, astfel că dezvoltatorii nu mai prididesc cu ridicarea de case în aceste zone, dar și blocuri.

Nu întâmplător timișorenii se orientează spre aceste locuințe. Terenurile sunt la prețuri mai rezonabile decât în oraș, iar birocrația la primăriile din jurul Timișoarei mult redusă când vine vorba de obținerea de autorizații de construcție și tot felul de avize necesare.

Dumbrăvița, Mosnita, Giroc, Sag, Sanandrei, Sânmihaiu Român, Ghiroda, Sacalaz, Dudeștii Noi, Giarmata sau Remetea Mare sunt deja de mulți ani o alternativă tentantă pentru timișorenii care vor să plece din aglomerație, zgomot și poluare și să-și cumpere o casă la țară, la aer curat, undă să aibă toate facilitățile orașului, la distanță cât mai mică de Timișoara.

 

Avantajele avute în vedere de cei care vor să se mute din Timișoara în comunele periurbane sunt prețurile mai mici la terenuri și case, suprafețe adesea mai generoase și oportunitatea de a avea o curte cu propria grădina.

Potrivit specialiștilor în imobiliare, cea mai căutată comună din jurul Timișoarei pentru achiziționarea unei case ori a unui teren pentru casă, și în ultimii 3 ani, rămâne Dumbrăvița, chiar dacă e și cea mai scumpă.

Iar, dacă în urmă cu 10 ani, era cea mai puțin dezvoltată comună de lângă Timișoara, astăzi, într-un ritm accelerat, Mosnita Nouă a ajuns într-un top național al hub-urilor rezidențiale în ceea ce priveste casele noi.

Dumbrăvița rămâne una dintre cele mai dorite localități periurbane datorită poziției sale avantajoase în interiorul centurii Timișoarei. Aceasta este cea mai căutată, dar și cea mai scumpă comună din proximitatea orașului, cu prețuri de peste 1.700 euro/mp util pentru case.

Moșnița Nouă s-a dezvoltat puternic în ultimii ani, devenind unul dintre principalele hub-uri rezidențiale la nivel național pe segmentul caselor noi.
Județul Timiș ocupă locul al șaselea la nivel național ca volum de vânzări imobiliare, cu aproximativ 3.500 de tranzacții într-un interval de două luni„, explică pentru opiniatimisoarei.ro Daniel Crainic, director de Marketing imobiliare.ro.

Cât de departe de Timișoara sunt dispuși să meargă cumpărătorii pentru a se muta la casă?

În topul celor mai scumpe localități din jurul Timișoarei, din punct de vedere ale prețurilor care se cer pe piață imobiliară, alături de Dumbrăvița, sunt Girocul și Giarmata Vii, o arată specialiștii în imobiliare.

Sagul, la rându-i în plină dezvoltare, este o varianta mai accesibilă, iar pentru cei care caută proprietăți mai ieftine, dar și ceva mai îndepărtate de oraș, o alegere pot fi Remetea Mare ori Sânmihaiu Român.

Dincolo de Dumbrăvița, alte comune scumpe din apropierea Timișoarei sunt Giarmata-Vii și Giroc. O alternativă mai accesibilă este Șag, unde prețurile sunt mai prietenoase. Pentru cei care sunt dispuși să facă naveta aproximativ 30 de minute până în centrul Timișoarei, localități precum Sânmihaiu Român și Remetea Mare oferă case la prețuri de circa 1.100 euro/mp„, mai spune pentru opiniatimisoarei.ro Daniel Crainic, director de Marketing imobiliare.ro.

Exit mobile version