TIMISOARA. România are nevoie de unitate patronală, de consens social și politic pentru elaborarea unei Strategii pe termen mediu și lung privind ocuparea forței de muncă. Aceasta este concluzia primei dezbateri din acest an a „PACTULUI PENTRU MUNCĂ – ÎMPREUNĂ RECONSTRUIM ROMÂNIA”, ce a avut loc la Timişoara, pe 9 iunie, un eveniment inițiat de CONAF și FPPG, în parteneriat strategic cu Concordia, moderat de Adrian Măniuțiu.
Reprezentanţi ai patronatelor, autorităților publice locale și centrale, antreprenoriatului și multinaţionalelor au dezbătut la Timişoara problemele cu care se confruntă piaţa forţei de muncă din România și au lansat soluţii pentru depăşirea situaţiei actuale.
“Vrem să muncim în România! Vrem să învățăm o meserie în România!” a declarat Cristina Chiriac, preşedintele Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF. Ea a mai adăugat că este timpul să conștientizăm că cea mai importantă resursă a României o reprezintă oamenii și avem datoria morală să le creăm toate condițiile pentru creșterea calității vieții în România.
“Pactul pentru Muncă este un instrument prin care invităm la dialog toți actorii principali, patronate, sindicate, guvern, pentru a stabili și construi cu prioritate, o strategie pe termen mediu si lung în ceea ce privește politica de ocupare a forței de muncă. Se spune des despre mediul antreprenorial, că nu reușește să se coaguleze și să acționeze unitar nici măcar atunci când avem obiective de interes național. Iată că Pactul pentru Muncă este mai mult decât un instrument, este un integrator de forțe, poate chiar fi denumit sugestiv Partidul Antreprenorilor”, a declarat Cristina Chiriac, președintele CONAF.
La rândul său, Franck NEEL, preşedintele Federaţiei Patronale Petrol şi Gaze – FPPG, a arătat că, deşi la nivel guvernamental s-au luat măsuri pentru relansarea economică post-pandemie, este nevoie de mult mai multe măsuri pentru a ajuta economia României.
„Sunt necesare investiţii, singurele capabile să creeze noi locuri de muncă. Dar, pentru asta, este nevoie şi de modificări legislative. Şi este nevoie de ele acum! Un exemplu în acest sens îl reprezintă gazele din Marea Neagră. Investiţiile în acest sector au nu numai avantajul de a asigura securitatea energetică a ţării, ci şi de a crea zeci de mii de noi locuri de muncă direct şi pe orizontală”, a mai spus Franck Neel.
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor Dragoș Cosmin Lucian PREDA a anunţat că autorităţile guvernamentale, împreună cu reprezentanţi ai mediului antreprenorial, vor să alcătuiască o listă cu oportunităţi în România. Potrivit acestuia, pandemia a dat şansa României de a se restarta, de a implementa noile tehnologii, digitalizarea, 5G etc.
”Probabil că va fi nevoie şi de o listă de noi meserii, odată cu apariţia noilor tehnologii”, a mai spus Dragoș Cosmin Lucian PREDA .
Pe de altă parte, Christian von ALBRICHSFELD , directorul general al Continental România a declarat că, în industria automotive, puternic afectată de criza pandemică, se fac eforturi pentru găsirea de soluţii care să conducă la păstrarea locurilor de muncă. Un neajuns în România îl reprezintă faptul că, în ultimii 4 ani, s-a pierdut din competitivitate, cea mai importantă cauză fiind aceea că au crescut salariile, fără a creşte şi productivitatea muncii.
”Pentru o strategie în domeniul ocupării forţei de muncă este nevoie de consens politic”, a declarat Dănuț GROZA primarul oraşului Sânnicolau Mare. Potrivit acestuia, în România nu se mai găsesc meseriaşi, nu se mai găsesc sudori, strungari etc.
”S-au desfiinţat şcolile profesionale, s-au transformat în licee în care media de promovabilitate a examenului de bacalaureat este un dezastru: aproape 0%! Avem nevoie de şcoli de meserii”, a mai spus primarul Dănuț GROZA.
Vicepreşedintele CONAF, Nicoleta Munteanu, expert în insolvenţă strategică, a adăugat că ar trebui modificată şi legislaţia, pentru că dispar meserii, după cum altele noi apar odată cu digitalizarea şi utilizarea noilor tehnologii.
“După ce trece această pandemie, nu ştiu câţi dintre cei reîntorşi în ţară vor rămâne aici. Avem nevoie de politici coerente şi inteligente pentru o dezvoltare economică durabilă a ţării“, a mai spus Nicoleta Munteanu.
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF și Federaţia Patronală Petrol şi Gaze – FPPG, în parteneriat strategic cu Confederația Patronală CONCORDIA, organizează conferinţele “PACTUL PENTRU MUNCĂ – ÎMPREUNĂ RECONSTRUIM ROMÂNIA“ şi în 2020.
Prima conferință a avut loc pe 9 iunie, la Timișoara, Sala Vieneză.
Din cauza restricțiilor provocate de pandemia de COVID-19, dezbaterile, până la normalizarea situației în țară, sunt transmise live pe platformele online (Youtube) și pe rețelele de socializare (Facebook). În sălile de conferințe sunt prezenți doar vorbitorii, participanții – reprezentanți ai companiilor, precum și micii întreprinzători – putând interacționa cu speakerii prin intermediul platformelor online. Pentru conectarea la videoconferință cu ajutorul unui PC / laptop sau smartphone toate informațiile utile se regăsesc pe www.conaf.ro.
La evenimentul de la Timișoara au participat direct sau prin intermediul platformelor digitale Cristina Chiriac – președinte CONAF, Franck Neel – președinte FPPG și membru în boardul Concordia, Dragoș Cosmin Lucian Preda – secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Marilen – Gabriel Pirtea – rector al Universității de Vest din Timișoara, Dănuț Groza – primar al orașului Sânnicolau Mare, Horia Grigorescu – director general al Companiei Naționale “Poșta Română“, Ioana Hațegan – managing partner la Hategan Attorneys, Călin Ilie – președinte al Federației Industriei Hoteliere din România – FIHR și membru în board-ul Concordia, Emanuel Victor Picu – președinte ANOFM, Cristian Secoșan – director general Siemens România și Republica Moldova, Christian von Albrichsfeld – director general Continental România și Republica Moldova, Elisabeta Moraru – director general Google România, Mihai Mareș – delegat permanent al adimistratorului Zoppas Industries România, Dragoș Damian – director general Terapia Cluj, Nicoleta Munteanu – managing partner Euro Insol SRL și Silvia Terziu – reprezentant CONAF pe județul Timiș. Conferința va fi moderată de către Adrian Măniuțiu, fondatorul EM360.
Evenimentul de la Timișoara este primul din acest an, urmând ca dezbaterile din cadrul Pactul pentru Muncă. Împreună Reconstruim România să continue la Brașov (pe 23 iunie) și la Constanța (pe 7 iulie).
La finalul a doi ani de dezbateri, concluziile și soluțiile constatate în cadrul discuțiilor se vor concretiza într-un acord – Memorandum of Understanding – agreat de participanții la conferințe. Documentul va fi înaintat Guvernului României și va include principalele soluții identificate de mediul antreprenorial pentru o piață a muncii flexibilă, eficientă și competitivă, cu efecte benefice asupra întregii economii, precum și asupra nivelului de trai al românilor.
Inițiatorii proiectului sunt CONAF și FPPG, iar partener strategic este Confederația Patronală Concordia.
Confederaţia Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) are ca obiectiv susţinerea și promovarea antreprenoriatului feminin şi reprezintă interesele a 9 organizații economice şi sociale, având ca scop apărarea drepturilor şi intereselor economice, sociale, financiare, juridice și culturale ale femeilor de afaceri în relaţiile cu autoritățile publice şi dezvoltarea unor relaţii de afaceri.
Federaţia Patronală Petrol și Gaze (FPPG), membru fondator al Confederației Patronale Concordia, reprezintă cadrul de dezvoltare, dialog și gestionare eficientă a resurselor din sectoarele energie, petrol, gaze și minerit energetic din România. FPPG militează pentru responsabilitatea companiilor în ceea ce privește siguranţa, sănatatea şi securitatea operaţiunilor și a personalului.
Confederația Patronală Concordia, singura confederaţie patronală românească afiliată la International Organization of Employers şi Business Europe, reprezintă, în acest moment, opt dintre cele mai puternice sectoare din economie: automotive, energie și utilități, financiar-bancar, hotelier, IT, retail, transport, cu un total de peste 300.000 de angajați și mai mult de 1.500 de companii, deopotrivă mari și mici, cu capital românesc și străin, având o perspectivă diversă și echilibrată asupra economiei naționale.