Opinia Timisoarei

Cea mai mare insula de pe Bega si pichetul de la ecluza de la Sanmihai intra in reabilitare. Se fac masuratori de adancime pe canal. Noi pasi, langa Timisoara, spre redeschiderea navigatiei pana in Serbia

TIMIS. Opiniatimisoarei.ro va informa in urma cu o luna si jumatate, in premiera, ca proiectul de reabilitare a nodului hidrotehnic de la Sanmihaiu Roman, in apropiere de Timisoara, va fi incheiat cu o jumatate de an mai devreme. Intre timp s-a trecut de o noua etapa.

S-a incheiat depunerea ofertelor la licitatia pentru reabilitarea complexului de constructii si a pichetului de exploatare, precum si pentru amenajarea peisagistica a insulei de la Sanmihai.

Pentru aceasta lucrare s-a inscris o singura firma.

La termenul din 15 noiembrie pentru primirea ofertelor pentru reabilitarea complexului de constructii si a pichetului de exploatare, precum si pentru amenajarea peisagistica a insulei s-a inscris o singura firma. Oferta este acum in evaluare„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro, Titu Bojin, director Apele Romane Banat.

Intre timp, lucrarile de reabilitare de la Sanmihaiu Roman au ajuns aproape la jumatate.

Lucrarile s-au realizat in proportie de 30-40% din proiect, iar termenul de finalizare este august 2021. Se lucreaza la stavilar, pe care speram sa il terminam la inceputul anului viitor, dupa aceea lucram la ecluza. Au fost achizitionate echipamentele ce puteau fi achizitionate. Au venit inca din octombrie cele doua barje si draga multifunctionala, zilele viitoare vor veni si stavilele de la barajul stavilar. S-a lucrat la pereti in aval si amonte, deci lucrarile sunt in grafic„, spune Mihaela Jurculet, manager de proiect din partea ABA Banat.

Chiar daca lucrarile din apropiere de Timisoara vor fi finalizate, pentru ca navigatia pe Bega sa fie redeschisa mai trebuie indeplinite cateva conditii. Pe canalul Bega trebuie finalizate masurile batimetrice, in urma carora se va realiza o harta electronica de navigatie. Apoi va fi nivelata adancimea canalului, din Timisoara si pana la granita cu Serbia. De aceste masuratori se ocupa Regia Autonoma Administratia Canalului Navigabil Bega, care are planuri importante pentru canal.

Pentru a ajunge la o navigatie performanta trebuie sa intram in clasa a IV-a, ceea ce inseamna o adancime de minim 2,5 metri pentru a circula navele cu incarcaturi. Am terminat un studiu pe Timisoara, urmeaza ca in cateva zile, sper ca pana in 20 se fie gata si harta de navigatie pentru a putea face si semnele. Am terminat licitatiile pe masuri batimetrice. Acest studiu ne da toate datele in vederea dragarii pentru a ajunge in clasa 4 de navigatie. Suntem in pregatire cu SF pentru a se putea draga si a se putea circula in cele mai bune conditii. Am avut discutii cu primariile, si cu primaria Timisoara, care e interesata sa faca un port in Timisoara si inca lucram la PUG. Am avut discutii cu primarii de pe traseu. Pe mine ma intereseaza sa gasim locatiile cele mai apropiate de cai ferate, drumuri nationale, pentru a se putea face debarcadere si porturi„, a declarat Gheorghe Tatar, director Administratia Canal Navigabil Bega.

Pe langa lucrarile pe partea romaneasca, in Serbia urmeaza sa fie reparate si nodurile hidrotehnice Klek si Srpski Itebej, in cadrul proiectului comun cu Romania pe bani europeni pentru redeschiderea navigatiei pe Canalul Bega.

 

Proiectul ‘Repararea infrastructurii de navigatie a Canalului Bega’ are o valoare de 13,85 milioane euro, din care 11,77 milioane euro sunt bani de la Uniunea Europeana prin programul IPA, care se impart in doua. Jumatate revin partii romane, iar cealalta partii sarbe. Pe langa acesti bani, 917.000 euro inseamna cofinantare de la bugetul national si 141.000 euro contributia ABA Banat si Consiliul Judetean Timis.

Lucrarea de la nodul hidrotehnic, conform proiectului, trebuie sa fie gata pana in august 2021.

Canalul Bega are 114,5 km portiune navigabila, 44,5 km sunt pe teritoriul Romaniei, iar restul de 70 de km pe teritoriul sarbesc.

Daca se respecta graficul, anul viitor, in locul in care Bega iese din tara, va fi amenajat si un nou punct de trecere a frontierei cu Serbia. Demersurile au fost deja facute, iar infrastructura va fi functionala in momentul in care va fi reluata navigatia si astfel, prin sistemul de canale din Serbia, Timisoara va fi iarasi legata de Dunare si mai apoi de Marea Nordului.

Exit mobile version