Opinia Timisoarei

CEDO a decis: taierea salariilor bugetarilor cu 25% este legala!

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a decis ca taierea salariilor bugetarilor cu 25 % este legala! CEDO a precizat ca decizia Guvernului de a reduce salariile cu 25% este legala, respingand astfel plangerile prin care doi angajati de la o primarie din Arad sustineau ca li s-au incalcat drepturile.

CEDO a pronuntat pe data de 6 decembrie 2011 decizie de inadmisibilitate in cauzele inaintate de Felicia Mihaies si Adrian Gavril Sentes impotriva Romaniei, informeaza Hotarari CEDO.

Cei de la Curtea Europeana a Drepturilor Omului au constatat ca Statul roman nu a incalcat prevederile legale, cand a decis sa reduca cu 25% salariile bugetarilor, pentru o perioada de sase luni, reducere care i-a lasat pe cei doi fara 757 de lei, respectiv 3.346 de lei.

Prin aceasta decizie, CEDO a reamintit ca dispozitiile Conventiei nu confera un drept de a primi un salariu intr-un anumit cuantum, iar statul poate sa stabileasca, de o maniera discretionara, ce beneficii trebuie platite angajatilor sai din bugetul de stat.

In decizie se mai mentioneaza ca statul poate dispune introducerea, suspendarea sau incetarea platii unor astfel de beneficii prin modificari legislative corespunzatoare, iar in cazul celor doi reclamanti s-a constatat ca masura a fost luata pentru ca s-a urmarit un interes public, adica protejarea echilibrului fiscal intre cheltuielile si veniturile statului, in conditii de criza economica.

CEDO a mai considerat ca statul roman nu a depasit marja sa de apreciere si nu a rupt justul echilibru intre cerintele de interes general ale colectivitatii si protectia drepturilor fundamentale ale individului. Plangerile celor doi impotriva Romaniei au fost respinse, in temeiul art. 35 par. 3 si 4 din Conventie.

Guvernul Boc a decis sa reduca salariile bugetarilor cu 25% in 2010. In luna mai presedintele Traian Basescu a tinut o conferinta de presa prin care anunta aceste reduceri.

Exit mobile version