Opinia Timisoarei

Cei mai cei, dintotdeauna! (6) Istoria celei mai tari galerii din Romania se intinde pe parcursul a aproape 40 de ani


TIMISOARA. Modelul noii tifoserii era evident. Tinerii ei conducatori se inspirau din stilul galeriilor italiene, care sunt la loc de frunte in Europa din punct de vedere al coregrafiilor. Sefii au decis: noul nume va fi “Commando Viola Ultra Curva Sud”.

Cuvantul “ultra” sublinia radicalismul moderat al fanilor, “viola” era imprumutat de la sustinatorii Fiorentinei, echipa adulata de multi timisoreni la acea ora, iar “Curva Sud” de la peluza exploziva de pe “Olimpico”-ul lui Lazio si AS Roma. In 1994 – 1995, Poli a repromovat in “A”, iar din returul acelei stagiuni au inceput primele show-uri memorabile.

Inaintea startului de retur, Poli a jucat acasa, in “16”-imile Cupei Rominiei, cu Universitatea Craiova, duel pierdut de alb-violeti, dupa un meci cu ritm deosebit, cu 2-3. Modelul vestic al peluzei se vedea deja din inscriptii: “Violet legend continued” (“Legenda violeta a continuat”) ori “Fossa dei leoni azzurri” (“Groapa leilor albastri”). Au inceput sa apara primele incercari de coregrafii, cu baloane albe si violete, papellitos sau fumigene. Singura… nuca-n perete era un steag cu o zvastica, dar care pe parcurs a disparut!

CITESTE SI: Cei mai cei, dintotdeauna! Istoria celei mai tari galerii din Romania se intinde pe parcursul a aproape 40 de ani

CITESTE SI: Cei mai cei, dintotdeauna! Istoria celei mai tari galerii din Romania se intinde pe parcursul a aproape 40 de ani (2)

CITESTE SI: Cei mai cei, dintotdeauna! Istoria celei mai tari galerii din Romania se intinde pe parcursul a aproape 40 de ani (partea a 3-a)

CITESTE SI: Cei mai cei, dintotdeauna! Istoria celei mai tari galerii din Romania se intinde pe parcursul a aproape 40 de ani (partea a 4-a)

CITESTE SI: Cei mai cei, dintotdeauna! Istoria celei mai tari galerii din Romania se intinde pe parcursul a aproape 40 de ani (5)

Alt moment in care “CVUCS” anunta marile show-uri din anii urmatori a fost derby-ul local, din “B”, contra CFR-ului, in care s-a realizat o coregrafie cu fulare in stilul tifosilor Sampdoriei, alta trupa in voga la acea vreme. In vara lui 1995, Poli a acces in prima liga. Din acel moment, povestea “CVUCS” a devenit tot mai frumoasa…

Necazuri acasa si-n deplasari
Inainte de a intra in amanuntele show-urilor, sa spunem ca a fost o perioada in care suporterii alb-violeti au avut de suferit, la propriu, chiar si pe arena “Dan Paltinisanu”. In turul sezonului 1995/96, jandarmii, scutierii si alte “organe” aveau mereu ceva impotriva fanilor. Nu era meci in care, daca sareau pe gard la gol, oamenii de ordine sa nu traga cateva bastoane pe spatele suporterilor!

Cel mai haios, dar si enervant moment, a fost cel de la epocalul 9-1 cu Politehnica Iasi, cand jandarmii i-au urmarit pe tot stadionul pentru ca, vezi Doamne, sa nu creeze vreo stricaciune! De asemenea, necazurile nu i-au parasit pe fani nici in partidele externe. La o deplasare spre Cluj, timisorenii au fost dati jos din tren, absolut fara nici un motiv, si perchezitionati. Se mergea cu “nasu’”, dar nu aceasta era explicatia. Pur si simplu, fanii erau vanati, toata lumea crezand ca e vorba de o trupa de vagabonzi.

Erau departe vremurile cand ultrasilor li se asigura securitatea de la gara la stadion si inapoi. Sustinatorii timisoreni au fost inconjurati la patru kilometri inainte de Cluj de 100 de scutieri! Ce au gasit “organele”? Nimic periculos, ci doar vreo 20 de fumigene! Dar asta n-a insemnat ca banatenii n-au primit amenzi totale de 3.600.000 de lei, adica echivalentul la vremea respectiva a vreo opt salarii medii pe economie! O alta deplasare de neuitat (negativ vorbind) a fost cea de la Sibiu. 25 de oameni au mers pe malul Cibinului, dar intoarcerea a fost trista. Delegatia polista n-a vrut sa-i ia pe fani in autocar, asa ca inimosii suporteri au ajuns acasa dupa 14 ore si trei trenuri schimbate…

Marile spectacole din peluza…
Primul moment de neuitat a fost show-ul de la meciul cu Universitatea Craiova, din campionat, terminat cu 0-0. S-au cheltuit pentru spectacol 602.000 de lei, cu care s-au cumparat, printre altele, opt steaguri 4/4 metri care s-au fluturat pe pista din fata peluzei, 600 de petarde, 60 de baclii, 120 de fumigene, iar in sectoarele sudice ale stadionului s-au adunat 1.400 de fanatici! In finalul aceluiasi an, triumful cu 2-1 contra unei Stele ce-i continea, printre altii, pe Anton Dobos si Basarab Panduru, era insotit de o reprezentatie fulminanta a peluzei. 630.000 de lei s-au cheltuit pentru 400 de role de hartie, 800 de petarde, 60 de fumigene, 23 de steaguri 1/1 metri, 200 de artificii, 1.100 baloane! Fara comentarii… In 1997, Poli a retrogradat din elita. Insa “CVUCS” a ramas pe baricade si a oferit spectacole de sunet si lumina remarcabile. Acel 3-0 cu Dinamo a fost memorabil si datorita ultrasilor. Pentru prima oara, au aparut pe stadioanele din Romania niste majorete!

S-au fixat pe pista artificii aduse de la Orastie. Pregatirile au fost intense, fanii fiind convocati cu sase ore inainte pe ovalul de beton! Pentru a reda insa cat intelegeau conducatorii de la acea vreme din actiunile tifoseriei, remarcabila a fost replica unui sef polist (n-are rost sa-i dam numele!) care a spus: “Ce-i cu pregatirile astea, faceti un concert cu Michael Jackson?!”. “Los aficionados” au mers peste tot, chiar daca echipa era pe tobogan. Disputa externa cu Universitatea Craiova s-a jucat pe teren neutru, la Drobeta Turnu Severin, aproape 1.000 de banateni veniti cu sase autocare sau trenurile regulate prezentandu-se langa Dunare. Pentru mobilizarea fanilor, s-au distribuit in oras peste 10.000 de afise si aproximativ 40.000 de fluturasi!

Numai ca au urmat cinci ani teribil de tristi pentru cei indragostiti de Poli. S-au consemnat doua retrogradari, cu onoarea salvata prin fuziuni digerate destul de greu. Sezoanele din “B” n-au insemnat sub nici o forma destramarea galeriei. Boldura a tinut sa-i aminteasca pe cei care au fost cu sufletul alaturi de alb-violeti, in cele mai grele clipe: “E adevarat ca intre 1998 si 2002 nu prea era interes pentru fotbal, in Timisoara. Rezultatele modeste si scandalurile au lasat un gust amar suporterilor. impreuna cu Sorin Birgean am incercat sa tinem mai departe sedinte, sa discutam cu autoritatile locale. Am vrut sa demonstram ca Poli nu moare in inima noastra!”.

Alaturi de Alin Boldura, au mai fost alti fani care s-au zbatut ca alb-violetul sa nu cada in derizoriu. Fostul lider al “CVUCS” ii aminteste: “Andrei Ciuhandu a continuat cu brio treaba, iar Marius Babuciu, alt fost lider de seama al Peluzei, cu Gruppo Select, s-a implicat foarte mult in deplasari, chiar si in perioada in care Poli juca numai cu juniori in componenta. Am fost si la Arad, la acel trist 0-7, cand suporterii gazdelor isi impulsionau echipa sa dea acelor copii cat mai multe goluri. Dar, asa cum erau ei, acei copii s-au luptat onorabil…”. Insa a aparut fuziunea AEK Bucuresti – CSU Politehnica, iar „CVUCS“ si-a reluat sirul marilor spectacole…

„Incercam sa scriem istorie”…

Chit ca meritele sale in revigorarea tifoseriei nu se pot nega, Alin Boldura a specificat: “Meritele nu sunt ale mele. Galeria a renascut datorita emulatiei din oras si a dorintei timisorenilor de a avea o echipa buna. in atasarea fanilor fata de Poli AEK a contat foarte mult si victoria legendara cu 1-0 din Ghencea. Acum, incercam sa scriem istoria alaturi de druckerii de la tribunele I si II. Ei chiar ne sustin in momentele delicate prin care mai trece uneori CVUCS”. Sigur ca nimeni nu e perfect: “Vor exista mereu opinii contrare, vezi despartirea de doua grupari (n.r.: “Masseria” si “Drojdierii”, a caror activitate “suportericeasca” o consemnam si noi si o respectam ca atare). Promitem insa o organizare mai buna si speram sa atragem cat mai multi copii care-n ultimii ani au beneficiat din partea televiziunilor numai de Steaua si Dinamo. Dorim sa crestem o noua generatie de ultrasi, care sa fie alaturi de echipa si-n clipele grele. Fiindca in peluza sudica se intra cu o singura lozinca: la Timisoara nu se discuta, se iubeste!”.

Cei mai mari fani…

…din “CVUCS” merita amintiti. Sau printre cei mai mari fani, ca sa nu suparam pe nimeni! Sunt oameni care au pus bazele a ceea ce in 2003 a fost declarata, de catre LPF, cea mai buna galerie din tara! Asa cum farmecul vietii de suporter o cere, o serie de insi nu sunt cunoscuti decat prin porecle! Iata-i pe eroi: Alin Boldura, Daniel Stanciu, Adi Stanciu, Catalin Cocos, Cristi Joita, Mihai Dobrovolschi „Napoli“, Marius Babuciu, „Denver“, „Carlos“, Nicolae Carstov „Elicopter“, Nicu Mursa „Umetistul“, Romeo si Claudiu „Bandi“, Cristian Schifor, „Sami“, „Ralf“, „Elmer“, Zoran „Firenze“, „Boris“, Cristi Danes, Calin Beceat „Zagreb“, stefi „Zvezda“, Aurelian „Borat“, „Gheba“, Iani „Holocaust“, Ciprian Tranca, Marius Stanis, Lucian „1 Iunie“, Andrei Ciuhandu „Primaru’“, Adi „Bati-gol“, Cristi Bobar, Cristi Brancovan „sefu’ clasei“. Acestora li se adauga liderii actuali Mircea Muntean “Grebla”, Ema Cernescu “Ema” si Goran Mrakici… Respect maxim, baieti!

Sursa intregului serial: forumul oficial
– politimisoara.com

Exit mobile version