TIMISOARA. Cu contractul de finantare semnat in august, DJ 691, cel mai distrus drum din judetul Timis, dar totodata si cel mai circulat, va intra intr-un proces de modernizare cu bani europeni. Este vorba despre tronsonul dintre Pischia si Alios, pana la limita cu judetul Arad.
Aceasta este a doua etapa de modernizare a DJ 691, dupa ce tronsonul Timisoara – Giarmata, prin Dumbravita, a fost deja reabilitat si largit.
Sectorul de drum care va fi modernizat in directia Lipova are 29 de kilometri, porneste de la intersectia cu Autostrada A1 si merge pana la granita cu judetul Arad. Acesta nu va fi largit, ci va ramane la o banda pe sens.
Consiliul Judetean Timis a lansat licitatia pentru lucrarile care vor cuprinde:
• modernizarea drumului judetean cu o banda de circulatie pe sens;
• intersectii cu drumurile si strazile laterale;
• realizare unui sens giratoriu la km 17+884;
• accese la proprietati;
• statii de autobuz;
• parcari in intravilan si in extravilan cu dotari minime;
• refugii auto;
• 2 platforme de cantarire auto pentru cantarul mobil;
• platforma de cantarire auto existenta – modernizare si dotare;
• trecere la nivel cu calea ferata la km 18+355 a drumului judetean (km20+385 CF 217 Timisoara Est – Radna) – amenajare trecere la nivel cu dale elastice;
• trecere la nivel cu calea ferata la km 40+268; a drumului judetean (km45+105 CF 217 Timisoara Est – Radna) – amenajare trecere la nivel cu dale elastice si instalatie SAT;
• iluminat stradal si retele electrice;
• realizarea dispozitivelor de colectare si scurgere a apelor pluviale;
• realizarea podetelor tubulare si a podetelor dalate;
• reparatii la podul de la km 18+779 si la podul de la km 42+600;
• elemente de siguranta circulatiei;
Valoarea estimata a contractului este de 85.543.196 lei fara TVA, adica putin peste 20 de milioane de euro cu TVA. Banii europeni vin din Programul Operational Regional – POR.
Firmele interesate isi pot depune ofertele pana in 27 noiembrie.
Castigatorul licitatiei va avea la dispozitie 3 ani pentru a finaliza modernizarea acestui drum.