In prezent, telescopul de ultima generatie este folosit in cautarea formelor de viata si civilizatiilor extraterestre.
Telescopul respectiv este situat la aproximativ 482 kilometri nord de San Francisco, SUA, si a fost construit cu ajutorul lui Paul Allen, co-fondator Microsoft, care a donat proiectului suma de 25 milioane USD. Cu toate acestea, lipsa fondurilor din ultimele luni a dus la scoaterea din functiune a uriasului telescop.
Noile fonduri au fost obtinute partial in urma unor donatii publice, restul cheltuielilor urmand sa fie asigurate de United States Air Force, ca parte a unei intelegeri care stipuleaza ca telescopul sa fie inclus in programul Space Situational Awareness.
Stirea aduce noi sperante celor care spera in descoperirea unor civilizatii extratetestre si da un noi imbold programelor derulate de Institutul SETI, dedicat cautarii unor dovezi ale existentei unor fiinte extraterestre inteligente (SETI – Search for ExtraTerrestrial Intelligence).
„Pentru prima data in istorie, ne vom orienta telescoapele catre galaxii despre care stim ca adapostesc sisteme planetare care contin planete cu conditii de viata asemanatoare Terrei. Speram sa descoperim acolo civilizatii capabile sa construiasca transmitatori radio, pentru a reusi astfel sa intram in legatura cu ele„, declara Jill Tarter, directorul Centrului de Cercetari din cadrul Institutului SETI .