Detaliile despre moul model vor fi facute publice saptamana aceasta, au declarat surse apropiate discutiilor, citate de Bloomberg.
Aceleasi surse au precizat ca desi masina se va baza, in mare parte, pe conceptul EXP 9 F, prezentat anul trecut la Salonul Auto de la Geneva, designul va fi schimbat substantial.
Potrivit unor comentarii anterioare ale unor directori din companie, masina va fi cel mai scump SUV din lume, va costa in jur de 180.000 de euro si va concura direct cu Land Rover-ul fabricat de Tata Motors.
Modelul Bentley va prelua elemente tehnice de la un alt automobil de succes din gama Volkswagen, Audi Q7, si va fi asamblat la Crewe, in Marea Britanie.
Bentley a vandut anul trecut 8.510 automobile, in urcare cu 22% fata de 2011, iar profitul operational a urcat de la 8 milioane euro la 100 milioane euro.
SUV-ul Bentley va concura cu modele precum Porsche Cayenne Turbo S (de la 151.700 euro), Mercedes-Benz GL63 AMG (131.300 euro) sau varful de gama al Land Rover (112.400 euro), aflat in portofoliul grupului indian Tata Motors.
Maserati, parte a grupului Fiat, a planificat pentru 2015 lansarea crossover-ului Levante, iar Lamborghini, controlat tot de Volkswagen, a prezentat anul trecut in China un SUV concept, solicitand aprobarea grupului pentru dezvoltarea modelului.
Potrivit Bloomberg, lansarea unui astfel de model pe piata ar putea dura pana la trei ani si ar putea dubla vanzarile Bentley, pana in 2018.