Opinia Timisoarei

Centrele Comunitare de Invatare Permanenta – o noua sansa pentru cei defavorizati, in Timis

TIMISOARA. Pentru ca in Romania, deja ne-am obisnuit, orice poveste frumoasa incepe din Vest, iata ca si de aceasta data, tonul se da tot in aceasta parte de tara. Vorbim de infiintarea primelor Centre Comunitare de Invatare Permanenta, care deja functioneaza aici, dar care, pe viitor, ar putea ajunge in intreaga tara.

Este vorba despre patru centre care au fost infiintate cu sprijinul autoritatilor locale din comunele Balint – Bodo (judetul Timis), Obreja (judetul Caras- Severin), Teliucul Inferior (judetul Hunedoara) si Fintinele (judetul Arad).

O conferinta care subliniaza reusitele a acestui proiect, “Centre Comunitare de invatare Permanenta – O abordare integrata pentru reducerea disparitatii economice, sociale si educationale in zonele rurale din regiunea de Vest a Romanie”, a fost sustinuta, la Timisoara, de catre Institutul Roman de Educatie a Adultilor-IREA, impreuna cu consortiul de parteneri.

Conferinta a fost organizata printr-un grant specific, prin intermediul Contributiei Elvetiene la Uniunea Europeana extinsa, in  parteneriat cu Federatia Elvetiana pentru Educatia Adultilor – SVEB, Fundatia Romano-Germana – FRG si Centrul pentru Asistenta Rurala – CAR.

Institutul Roman de Educatie a Adultilor (IREA) a coordonat acest proiect in care s-a dezvoltat si s-a pilotat conceptul Centrelor comunitare de invatare permanenta, concept ce se doreste a fi promovat pe scara larga la nivel national, fiind prevazut si in Legea Educatiei 1/2011 si in Strategia nationala de invatare de-a lungul intregii vieti 2015-2020.

La evenimentul care s-a desfasurat in Sala Multifunctionala a Consiliului Judetean Timis au participat si consilierii judeteni Romanita Jumanca (presedintele Comisiei pentru cultura, invatamant, tineret si sport) si Narcis Bobic (secretarul Comisiei pentru agricultura si dezvoltare rurala ). De asemenea, au participat reprezentanti din cadrul Universitatii de Vest: conf. univ. dr. Mariana Crasovan- Decan la Facultatea de Sociologie si Psihologie si prof.univ.dr. Simona Sava Director Departament de Stiinte ale Educatiei. Cu totii au apreciat tot efortul depus în cadrul acestui proiect si au oferit tot sprijinul pentru a face vizibila si relevanta orice actiune indreptata spre stimularea participarii la educatie permanenta.

Totodata, au mai fost prezenti Andrei Lucaci, consilierul presedintelui Consiliului Judetean Timis si Victor Manciu, consilier in cadrul Directiei judetene pentru Tineret si Sport.

Conferinta a fost organizata printr-un grant specific prin intermediul Contributiei Elvetiene la Uniunea Europeana extinsa, in parteneriat cu Federatia Elvetiana pentru Educatia Adultilor – SVEB, Fundatia Romano-Germana -FRG si Centrul pentru Asistenta Rurală – CAR.

Partenerul elvetian care reprezinta Federatia Elvetiana de Educatie a Adultilor SVEB, cu rol extrem de important in cadrul parteneriatului acestui proiect a fost reprezentat de directorul Andre Schlafli.

Aici, in Romania, s-au facut eforturi foarte mari in implementarea unui astfel de proiect. In alte tari, cum ar fi Elvetia, a fost mult mai usor. Noi suntem o organizatie umbrela pentru educatia adultilor. Avem 500 de membri si de aceea ajunge la cat mai multi educabili. Sediul nostru este la Zurich (Elvetia) si suntem finantati de stat, in proportie de 20 la suta, si de membri, in proportie de 80 la suta. Lucram mult cu statul si cu autoritatile din cantoanele Elvetiei, dar avem si colaborari cu mediul privat, cu intreprinderile mici si mijlocii, dar si cu alte institutii. Principalele noastre activitati pot fi vizionate pe platforma alice.ch”, a declarat Andre Schlafli, in cadrul conferintei de la Consiliul Judetean Timis.

Inca din anul 2015, in parteneriat cu autoritatile locale si judetene, aceste Centre functioneaza in vestul tarii, in judetele Timis, Arad, Caras Severin si Hunedoara.

Centrele au fost dotate cu aparatura necesara si cu mobilier, iar acum sunt Centre – pilot pentru activitati educationale in acord cu nevoile reale ale  adultilor dezavantajati social, din cele patru comunitati.

Experienta din acest proiect dorim sa o valorificam extinzand-o, prin multiplicare, la nivel national, pentru a creste astfel rata de participare a adultilor la educatie. In prezent, Romania se afla mult sub media europeana in ceea ce priveste participarea populatiei la programe de educatie pe tot parcursul vietii. Acest lucru e cauzat de mai multor factori, intre care si lipsa unei retele integrate de furnizori de formare, precum si absenta acestor furnizori in zone unde nevoia este ridicata. Guvernul Romaniei a emis o hotarare in august 2017 pentru aprobarea Metodologiei de acreditare, evaluare periodica, organizare si functionare a Centrelor Comunitare de Invatare Permanenta ca raspuns la tintele strategice asumate in cadrul Strategiei Nationale pentru Invatarea pe tot Parcursul Vietii, unde aceste centre comunitare sunt descrise ca avand un rol major in crearea infrastructurii necesare pentru invatarea permanenta, cu precadere in zonele rurale unde oportunitatile educationale sunt mai reduse”, a declarat Ana-Simona Negomireanu, director al Institutului Roman de Educatie a Adultilor, la Timisoara.

Infiintarea centrelor comunitare de invatare permanenta poate duce la cresterea, in timp, a nivelului de calificare a populatiei, ceea ce poate afecta pozitiv mediul de afaceri, prin existenta pe piata a unei forte de munca mai bine pregatita. Vor fi astfel incurajate parteneriatul public-privat si implicarea firmelor locale in activitatea centrelor comunitare de invatare permanenta, ceea ce va marca un impact asupra mediului de afaceri

Oferta de programe educationale comunitare ancorata in nevoile reale ale adultilor care participa la activitatile din cadrul centrelor are mai ales  un impact onduce la o influenta direct asupra comunitatii in ceea ce priveste garantarea accesului egal la educatie pe tot parcursul vietii, optimizarea potentialului beneficiarilor in raport cu ofertele de pe piata muncii, precum si compatibilizarea standardelor educationale romanesti cu cele europene.

Conferinta de la Timisoara a reunit cercetatori, multiplicatori si alte persoane interesate de educatia adultilor si dezvoltarea comunitara din Romania si Elvetia. Expertii implicati in implementarea acestui proiect  au prezentat  si discutat  rezultatele obtinute cu privire la impactul dezvoltarii Centrelor Comunitare de Invatare Permanenta in zona de Vest a Romaniei  impreuna cu activitatile organizate in cadrul acestor centre comunitare.

 

Exit mobile version