Scene socante in judetul Arad, unde un cetatean german este acuzat ca a agresat sexual si a violat doi copii institutionalizati intr-o casa de tip familial din Lipova.
Barbatul de 76 de ani lucra pentru o asociatie care ar fi trebuit sa ofere ajutor acestor copii.
„Polițiștii orașului Lipova s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de infracțiuni asupra unor minori.
Din cercetări, a reieșit că un cetățean german, de 76 de ani, ar fi întreținut raporturi sexuale cu doi minori internați într-o casă de tip familial.
În aceeași zi, a fost efectuată o percheziție la imobilul unde locuiește bărbatul în cauză, din orașul Lipova, fiind ridicate bunuri cu valoare probatorie.
În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de agresiune sexuală în formă continuată și viol în formă continuată, urmând a fi prezentat magistraților Judecătoriei Lipova cu propunere de arestare preventivă”, transmit reprezentantii IPJ Arad.