Opinia Timisoarei

CFR Timisoara gazduieste Final Four-ul Cupei Romaniei la futsal. Este a patra reprezentanta a Banatului care joaca in semifinale

TIMISOARA. Timisoara joaca dupa 7 ani un nou turneu final al Cupei Romaniei la fotbal in sala la nivelul seniorilor. Competitia se disputa marti si miercuri in sala Constantin Jude.

CITESTE SI: Lista cu strazile pe care vor fi instalate. Se cauta o firma care sa amenajeze inca 21 de statii de incarcare pentru masinile electrice la Timisoara 

La turneul final din acest an s-au calificat detinatoarea trofeului, CSM Deva, si trei echipe care au ajuns in premiera in aceasta etapa a intrecerii knock-out, Sepsi SIC Sfantu Gheorghe, Mausoleul Marasesti si gazdele de la CFR Timisoara.

CSM Deva a ajuns in aceasta faza a competitiei dupa ce a invins cu 9-4 pe Futsal Ceahlaul Piatra Neamt in optimile de finala, iar in faza sferturilor a trecut cu 6-3 de campioana United Galati.
Hunedorenii vor intalni in semifinale pe Sepsi Sic Sfantu Gheorghe. In partidele disputate in aceasta stagiune in campionat, CSM Deva s-a impus cu 2-0 pe terenul lui Sepsi, in timp ce in retur, in propria sala, a castigat la limita, 3-2.

CFR Timisoara este gazda turneului final si a ajuns in premiera in faza semifinalelor, dupa ce in ultimele doua sezoane s-a oprit in optimi, respectiv sferturi de finala. CFR-ul s-a calificat in Final Four dupa ce in optimi a invins cu 5-1 pe Keresztegy Remetea, iar in faza precedenta a intrecerii a invins la limita, 3-2, pe FK Odorheiu Secuiesc.

Timisoara gazduieste turneul final al Cupei prima data dupa 7 ani. in 2017, Informatica Timisoara invingea in penultimul act tot o reprezentanta a Ardealului, City’us Targu Mures, pentru ca apoi sa invinga in ultimul act pe Autobrgamo Deva.
CFR va juca impotriva Mausoleului Marasesti, echipa pe care a invins-o in aceasta stagiune, cu 5-3 in deplasare, respectiv 6-2 in propria sala.

Sepsi SIC Sfantu Gheorghe a ajuns la turneul final al Cupei Romaniei dupa ce a trecut cu 8-2 de Korondy Junior Corund in optimi. in faza sferturilor a invins tot o echipa de liga secunda, Inter Gheorghieni, cu scorul de 3-1.

Sepsi este a doua reprezentanta a orasului Sfantu Gheorghe, care ajunge in semifinalele Cupei Romaniei, dupa Spicom. Aceasta echipa a evoluat in penultimul act al competitiei knock-out in urma cu 10 ani, cand a ajuns in finala dupa ce a invins in dubla mansa, 6-5, respectiv 9-1, pe Futsal Klub Odorheiu Secuiesc.

Mausoleul Marasesti este si ea la prima prezenta la turneul final al Cupei Romaniei. Mausoleul a ajuns in semifinale dupa ce a invins in optimi cu 5-0 fosta prim divizionara Clujana Cluj. In sferturile intrecerii, Marasestiul a invins cu 5-1 pe CSM Targu Mures.
Gruparea din Marasesti este a doua reprezentanta a Vrancei care joaca o semifinala de Cupa. Prima a fost CSM Focsani in stagiunea 2010-2011, cand in penultimul act aceasta formatie pierdea cu 6-2 in deplasare in fata lui CSM Targu Mures, iar in meciul de acasa era invinsa cu 4-1.

Turneul final din acest an se desfasoara dupa urmatorul program:

Semifinale
Ora 15:30: Sepsi SIC Sfantu Gheorghe – CSM Deva
Ora 18:00: Mausoleul Marasesti – CFR Timisoara

Finala – miercuri de la ora 17:00.

Echipe banatene in careul de asi al Cupei

CFR Timisoara este a patra reprezentanta a Banatului prezenta in semifinalele Cupei Romaniei la futsal. Prima echipa ajunsa la acest nivel a fost Silvanus Resita, in stagiunea 2003-2004, cand a fost eliminata de Transilvania Targu Mures.

In stagiunea 2014 – 2015, Muncitorul Resita s-a oprit in penultimul act, eliminata de Autobergamo Deva.

In 2017 si 2018, Informatica Timisoara a fost prezenta in semifinala. De fiecare data formatia pregatita la acea vreme tot de Robert Lupu s-a calificat in ultimul act si a castigat trofeul.

Iata si o lista a finalelor Cupei Romaniei la futsal, de la infiintarea intrecerii pana in prezent.

2003 – 2004: Transilvania Targu Mures 3 – 3 AFC Bodu Bucuresti(meci tur)
AFC Bodu Bucuresti 2 – 2 Transilvania Targu Mures (meci retur)
2004 – 2005: MGA Bucuresti 3 – 2 ACS Odorheiu Secuiesc
2005 – 2006: Energoconstructia Craiova 10 – 8 ACS Odorheiu Secuiesc
2006 – 2007: ACS Odorheiu Secuiesc II 4 – 6 CIP Deva
2007 – 2008: City’us II Targu Mures 2 – 1 Futsal Craiova
2008 – 2009: City’us II Targu Mures 4 – 3 Autobergamo Deva
2009 – 2010: City’us Targu Mures 6 – 4 CSM Focsani
2010 – 2011: City’us Targu Mures 8 – 3 United Galati
2011 – 2012: City’us Targu Mures 11 – 3 United Galati
2012 – 2013: City’us Targu Mures 7 – 4 CSM Studentesc Iasi
2013 – 2014: City’us Targu Mures 6 – 4 Spicom Sfantu Gheorghe
2014 – 2015: Autobergamo Deva 5 – 2 City’us Targu Mures
2015 – 2016: Autobergamo Deva 3 – 2 United Galati
2016 – 2017: Informatica Timisoara 5 – 4 Autobergamo Deva
2017 – 2018: Informatica Timisoara 6 – 6 Autobergamo Deva (10-9, dupa penalty-uri)
2018 – 2019: Dunarea Calarasi 2 – 1 United Galati
2019 – 2020: FK Odorheiu Secuiesc 10 – 5 Autobergamo Deva
2020 – 2021: FK Odorheiu Secuiesc 3 – 6 Imperial Wet Miercurea Ciuc
2021 – 2022: Autobergamo Deva 4 – 5 United Galati
2022 – 2023: United Galati 5 – 6 Autobergamo Deva

Exit mobile version