Opinia Timisoarei

CFR Timisoara invinsa din nou de campioana din Galati. Banatenii au luat trei goluri in ultimele doua minute. Foto

TIMISOARA. CFR Timisoara a inceput returul sezonului in prima liga de futsal cu un esec, 4-0, acasa, in fata lui United Galati.

CITESTE SI: A fost desemnata cea mai frumoasa casa din Banat. Premii de la Muzeul National al Banatului din Timisoara. Foto 

Prima parte a fost una echilibrata din toate punctele de vedere. Fiecare dintre echipe a avut cate o mare ocazie de a inscrie, fara a dezgheta tabela, iar la capitolul faulturi scorul a fost tot egal, 1-1.

La trei minute de la reluare, campionii Romaniei au deschis scorul, dupa ce Daniel Araujo a primit o pasa in semicercul timisorean, a facut un stop superb si a strecurat mingea in plasa pe langa portarul Lungu. CFR a fost mai insistenta in atac dupa golul galatean si a fost aproape sa egaleze chiar prin antrenorul Robert Lupu, insa sutul acestuia a lovit bara portii lui Tonita.


Finalul de meci a fost al oaspetilor, care au mai punctat de alte trei ori, prin Vladut Dudau, Petrisor Tonita si Florin Ignat. S-a incheiat 4-0, acesta fiind primul meci din acest sezon in care timisorenii nu inscriu.

Eu zic ca am jucat bine, am facut iar o eroare sau doua, iar asta ne-a costat, ca si la ei. Acolo am condus cu 3-0 si au venit erorile si am pierdut. Dar lupta noastra nu este cu Galati, ci cu celelalte contracandidate. Noi ne dorim si din aceste meciuri sa scoatem ceva, La 1-0, daca nu era bara si am fi inscris, cred ca de acolo putea sa fie alt meci, dar la 2-0 a fost mai greu. E o echipa cu experienta, care a capatat si mai multa in urma participarii in Champions League, se vad jucatorii. Noi am adoptat astazi un alt stil de joc, am jucat putin mai jos, i-am lasat sa domine si am zis ca poate ii prindem pe contre, dar nu ne-a iesit pana la urma„, a spus la final antrenorul timisorean Robert Lupu.

A fost un meci foarte greu, cum ne-am asteptat. Zic eu ca e cam dur scorul pentru echipa din Timisoara, dar sunt fericit pentru cele trei puncte pe care le-am luat. Am muncit si in tur, cand am castigat cu 5-4, dar asa cum am spsu, e o echipa foarte buna, bine asezata in teren si sunt sigur ca o sa puna probleme la toate echipele„, a declarat dupa meci tehnicianul galatenilor, Florin Ignat.

In runda viitoare, CFR Timisoara va juca tot pe teren propriu, in compania vicecampioanei Autobergamo Deva, grupare care in aceasta runda a incheiat la egalitate, 3-3, derby-ul cu FK Odorheiu Secuiesc.

Exit mobile version